Statul sprijina accesul la o locuinta proprietate personala a unor categorii de persoane prin acordarea unei subventii de la bugetul de stat de 20% din valoarea locuintei. Subventia nu poate depasi insa suma de 10.000 de euro. Acest lucru este prevazut de OG nr.51/2006, pentru aprobarea Programului national privind sprijinirea construirii de locuinte proprietate personala, aprobata prin lege de catre Parlament si promulgata, saptamina trecuta de presedintele Romaniei.
Pot beneficia de subventie tinerii cu virsta de pina la 35 de ani, la data depunerii documentatiei la consiliul local, persoanele sau familiile ramase fara adapost in urma avarierii grave sau distrugerii locuintelor proprii, datorita unor calamitati naturale sau a unor dezastre or accidente de care nu se fac vinovati. Printre beneficiari se pot numara, de asemenea, persoanele si familiile evacuate din locuinte situate in constructii expuse unui risc major, cum ar fi alunecari de teren, seisme, inundatii, precum si persoanele si familiile evacuate si chiriasii care fac obiectul unor legi de restituire catre fostii proprietari a imobilelor trecute in proprietatea statului.
Subventia se acorda la finalizarea si predarea locuintelor catre beneficiari, iar plata se face pe baza devizului general si a situatiei de plata a lucrarilor. In cuantumul subventiei se ia in calcul valoarea locuintei, conform contractului si devizului general, fara a cuprinde garajele, indiferent de locul de amplasare a acestora, si anexele gospodaresti nelegate structural de cladire.
Conditiile necesare
Pentru acordarea subventiei, beneficiarul trebuie sa indeplineasca o serie de conditii. Astfel, titularul contractului de construire a locuintei sau membrii familiei acestuia trebuie sa nu fi primit sprijin de la bugetul de stat sub forma de subventii pentru construir