Luni seara, cineva mi-a pus o intrebare care m-a blocat. Se discuta, informal, despre perspectivele noii presedintii a Uniunii Europene, asigurate acum de Germania. Cancelarul Angela Merkel urma sa vina marti dimineata la Strasbourg (ceea ce a si facut), ca sa prezinte Parlamentului European prioritatile momentului, asa cum le vede Germania prin ochii sai. Si, deci, cum stateam acolo la o vorba fara mari pretentii de profunzime, cineva m-a intrebat: „Si acum, care este temerea principala pentru români?“. In aceste zile am primit tot felul de intrebari. Mai multi ziaristi straini m-au intrebat ce semnificatii au culorile tricolorului românesc; sau daca mai exista câini pe strada la Bucuresti; sau care-i salariul mediu in România; sau ce mai e nou prin Transilvania (!). Mai multi ziaristi români m-au intrebat cum vom putea ajuta noi, europarlamentarii, tara; sau cât câstigam; sau unde locuim; sau ce relatii avem intre noi si daca exista certuri intre Corina Cretu (PSD) si Daniela Buruiana de la PRM (nu, n-am auzit sa existe). N-am fost foarte ager in a raspunde intrebarii referitoare la spaimele noastre. Sa ne temem de cresterea preturilor? Da si nu. Preturile au crescut constant, nu au asteptat aderarea la UE pentru a se alinia la media europeana (si chiar a o depasi, in multe cazuri). Sa fie cresterea somajului? Iarasi, da si nu. In principal din cauza hemoragiei constante de forta de munca spre exterior, România nu e amenintata de un somaj in masa. Ba chiar s-ar putea ca in câtiva ani sa avem noi insine nevoie sa importam brate doritoare sa munceasca. Sa fie teama privind pierderea identitatii noastre nationale? Asta chiar e nefundamentata. Am convingerea ca in UE, tocmai gratie integrarii, afirmarea identitatii nationale chiar va spori - si asa va fi si la noi: tocmai pentru ca ne-am vazut la masa europeana ne vom aduce aminte cine suntem si ce dorim. Asa incât am