in continuare, treceam la celalalt mare compartiment al criticii aplicate artelor vizuale, de partea cealalta a faliei de care vorbeam, a criticii care se ocupa de manifestarile de tip „instalatii“, „evenimente“ sau „proiecte“. in unele cazuri, in acest capitol gaseam drept specific „stilul smecher“, „bascalios“, iscat de dorinta de a suprima postamentul „academic“ al criticii „clasice“ prin comentarii neformale.

Iata, de exemplu, titlul pe care Constantin Vica il da unui articol in Suplimentul de cultura: Dorele, si cum faceai cu arta, ma?. Sub acest titlu, Constantin Vica isi concepe elogiul instalatiei expuse la MNAC de Dan Mihaltianu, descriind alegru suita de beculete, sticle si fotografii sau filme. Interesant este ca in incheiere, Constantin Vica plaseaza totusi, ca un efect de surpriza (procedeu pe care-l remarcasem si in alte cronici ale lui) o fraza frumos compusa din punct de vedere literar: „insa fluxul memoriei se combina cu scurgerea toxica a ranilor“. Dorinta de a-si justifica apetenta pentru arta, de a mentiona totusi calitatea lui de artist, in speta, de scriitor?

Spatiul criticii din compartimentul de care ma ocupam in continuare cuprindea si o alta directie esentiala, cea a „activismului“, a criticii sustinatoare de proiecte, care presupune o perspectiva sociala, indemnuri la luari de pozitie in problemele sociale actuale. in aceasta tabara, criticii se exprima intr-un stil presarat cu formule up to date, cu rezonante scientiste si, in special, sociologizante.

Ma opream ceva mai detaliat la unele relatari din revista Altitudini, ca, de pilda, proiectul Kuba. O calatorie impotriva curentului, intentionat, initial, a fi realizat de cei doi autori – turcul Kutlug Ataman si romanul Mihai Bejenaru – pe Dunare, la bordul unui vas, pentru a insufla participantilor trairile emigrantilor clandestini inchisi in containere, da