Da, ai dreptate. Dar ce solutie vezi? Crezi ca, daca ne dam noi la o parte si va lasam pe voi (aka generatia tinara), lucrurile vor merge mai bine?
intrebarea mi-a pus-o un director de teatru (o directoare, mai exact), la putin timp dupa aparitia primei parti a acestui text. Raspunsul pe care i l-am dat n-a fost deloc vesel: nu, nu cred ca o inlocuire, tandea pe mandea, de generatii ar face lucrurile sa mearga mai bine.
Probabil ca singura solutie ar fi – vorba unui regizor (si fost director la acelasi teatru) care si-a gasit propria cale de dinamitare a sistemului – sa punem o bomba sub scoala de teatru si vreo alte citeva teatre, de preferinta nationale.
Dar nici asta n-ar functiona la ora actuala, pentru ca – rod al eforturilor sustinute de sufocare a initiativei, combinate cu inevitabila dinamica a virstelor – a construi nu mai e la moda in teatrul romanesc: s-ar putea sa nu se mai gaseasca nimeni care sa adune resturile.
- Cind A seamana cu B, C si tot restul alfabetului
Pentru un spectator constant al montarilor tinerilor regizori, sentimentul de déjà-vu face (deja) parte din procesul cathartic. Drogati, tineri dezorientati, homosexuali, prostituate si proxeneti, familii dezaxate si, mai ales, vocabular violent-vulgar: stim totul despre asta, despre Weltanschauung-ul mahalalei germane, nordice si, mai ales, anglo-saxone. Dar cum se face ca toate aceste texte, puse in scena din abundenta in ultimii ani, seamana unul cu altul mai putin decit o fac spectacolele pe care le nasc? Pentru ca asta e marea problema a teatrului tinar romanesc post-Sex, Drugs, Rock and Roll, nu cantitatea de injuraturi pe centimetrul de pagina, ci uluitoarea similitudine a „produselor“ finale, care te face uneori sa te crezi ca intr-un remake imbecil si live dupa Ziua Cirtitei.
Explicatia ar putea sta intr-un fenomen extrascenic: in tenta
