Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prodecan acuzat de plagiat

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 19 ianuarie 2007 ·

Potrivit sesizarii oficiale, cartile publicate de conferentiara Veronica Balteanu ar fi compilatii din lucrari de specialitate si reeditari ale altor carti mai vechi, si acelea compilate Prodecanul Facultatii de Educatie Fizica si Sport din cadrul Universitatii „Al.I. Cuza" este acuzat de o parte a colegilor ca, din cele sapte carti publicate, aproximativ jumatate sint compilatii ale unor lucrari de referinta din domeniu. Cealalta jumatate s-ar compune, spun ei, din reeditari ale primelor lucrari, purtind insa alte titluri. Pentru ca numarul mare de pagini da si el bine in dosarul pentru promovarea in grad, Veronica Balteanu a tiparit cartile cu litere mari si spatii largi intre rinduri. Cind si-a depus dosarul pentru functia de profesor universitar, colegii au depus o sesizare la decanul facultatii, iar acesta, mai departe, la Comisia de etica a Universitatii. Conferentiara se apara, spunind ca este victima unei razbunari. „Fiecare preluare trebuie mentionata" Pasiunea Veronicai Balteanu pentru reproducerea lucrarilor de referinta din domeniu pare sa existe chiar de la inceputul carierei sale in mediul academic. Ca asistent universitar, ea a publicat doua lucrari „Curs de kinetoterapie" si „Caiet metodic de kinetoterapie". Desi nici una dintre aceste lucrari nu are note de subsol sau citate din alte opere, ambele abunda in reproduceri fidele ale lucrarilor de referinta in domeniu. De exemplu, in „Curs de kinetoterapie", autoarea preia intre paginile 1-157 fragmente intregi din trei lucrari de specialitate: „Masajul - procedee tehnice, metodice, efecte, aplicatii in sport", de Adrian Ionescu, „Masaj-automasaj", de I. Dragan si O. Petrescu, si „Curs de cultura fizica medicala", de Tiberiu Vlad.

„Fiecare preluare din alta opera, fie ea ad litteram sau cu foarte mici modificari ,trebuie mentionata in josul paginii sau la final, inclusiv precizind paginile din care

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 11 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°