Am rasfoit presa dintre ani, observand ca numerosi comentatori au analizat integrarea Romaniei in termeni de "civilizatie". Normal ar fi fost ca momentul
1 ianuarie 2007 sa suscite, cu precadere, discutii de ordin politic si financiar...
Dupa cum se vede, observatorii vietii publice apreciaza insa ca starea natiunii e inca departe de a fi normala. Sunt perfect de acord si ma bazez, spunand asta, atat pe experientele personale acumulate prin alte tari (europene), cat si pe ceea ce-mi spun prietenii romani stabiliti in Occident. Si lor, si mie ni se pare ca societatea romaneasca de tranzitie a cunoscut o involutie morala si valorica. E minunat ca am depasit riscurile de colaps (acute prin '98). Sau ca am optat (intr-un tarziu) pentru NATO si UE. Oricine se bucura, pe de alta parte, ca economia creste, ca un PIB mai putin rahitic permite refacerea infrastructurilor etc. Cu partea de convietuire stam insa foarte prost. Supravietuirea de succes a stangii neocomuniste a consacrat nomenclatura PCR ca model de reusita sociala. Nonetica bolsevismului (compusa din agresiune, frauda si fals intelectual) s-a perpetuat nestanjenit printre noii intreprinzatori "capitalisti". Necondamnand oficial comunismul decat in decembrie 2006, i-am lasat destul timp pentru a vampiriza noua istorie romaneasca. Sustinatorii vinovati ai vechiului sistem le-au dat maselor "panem et circensis", preluand in regie proprie si granele, si nasul de clovn. Asa ca generatia mea (cuadragenara) si generatiile mai vechi - care tineau minte cum aratase Romania inainte de ocupatia sovietica - au ramas, deopotriva, cu sentimentul ca nu si-au recuperat propriul adevar.
Evanghelic vorbind, adevarul e temelia libertatii. Iata ca libertatea noastra fiind mincinoasa, nici democratia nu functioneaza cu adevarat. Forme fara fond? Da. Insa si substituire de traseu, prin noua demolare a elitelor (p
