L-ati rapus! Asa-zisi suporteri, crescuti la umbra performantelor
produse de CSU, dar si jurnalisti cu condei „imprumutat" din ziare
centrale, ati dat lovitura. Ce-i drept, ajutati si de unele rezultate
mai slabe ale echipei. Scirbit de atitudinea constant potrivnica
din tribuna a 2-a, dar si de titlurile dintr-un Ziar care se intituleaza
de Sibiu, Vulc n-a mai rezistat. Sigur, presiunea cea mai mare a
venit din partea managerului, la rindul sau pus la zid de sponsori.
Insa tensiunea a atins paroxismul tocmai datorita celor care au
vrut capul antrenorului chiar si intr-un meci in care CSU conducea
cu 20 de puncte diferenta. In fond, asa se naste un scandal, asa
se dezbina parteneri si se slabeste puterea unei echipe...
Cind acel ziar local, in care jucatorii sint facuti batausi, titreaza pe
prima pagina „Un fleac, m-au ciuruit", e inca o dovada ca respectul
fata de Vulc e nul. Uluitor, mai ales ca este vorba despre singurul
antrenor sibian care mai conteaza, alaturi de Viorel Hizo, in
sporturile de echipa din tara. Iar acel fleac s-ar traduce in 36 de
ani de munca la echipa, in promovari si titluri de campioana.
E vorba despre un om care a incercat mereu sa indese in inima,
alaturi de familie si prieteni, un intreg club. In ciuda problemelor
cardiace.
Bineinteles, in ziua de azi nimeni nu mai traieste din amintiri.
Dar nu trebuie uitat ca baschetul e un sport ca oricare altul, in
care cineva cistiga, iar celalalt pierde. Indiferent de bani. Asa
e peste tot, chiar si-n fotbal, unde se invirt sume ametitoare.
Au simtit-o pe pielea lor managerii si sponsorii de la Real
Madrid, de la Manchester, ori Chelsea. Si-apoi, nimeni nu
poate spune ca Beckham joaca mai bine pentru ca i s-a
dublat salariul.
Dincolo de ratarea