Spunînd că "am plecat să cerc rotundul lumii", de bună seamă că nu la lumea literară s-a gîndit Ioan Codru Drăguşanu. Deşi perfecta ei şlefuire de mică sferă, plutind fără să adere încoa şi-ncolo, ar putea susţine comparaţia. Pentru fiece spectator al ei, rîvnind, şi poate reuşind, să schimbe stalul pe scenă, "cercarea" e tot una cu plecarea cărturarului de-altădată la drum european. O asemenea partitură a privitorului privit, a cronicarului parte din istoria pe care o scrie pune în pagină Simion Stolnicu (pe numele lui "civil" Alexandru Botez), scriitor sburătorist, în Printre scriitori şi artişti, Minerva, 1988. În josul coperţii alb-gălbui trece o bandă cu scrisuri şi figuri, cadrate asemeni scenelor pe un celuloid. Nu cred că memorialistica dintre aceste coperţi, cu mica lor arhivă de subsol trecînd de pe una pe cealaltă, poate fi descrisă mai bine. "De ici, de colo, de imagini o fîşie" reţine Simion Stolnicu din medii care l-au primit la vîrste diferite, în acelaşi foşnet de foi strînse sub peniţe. Primul dintre ele, chiar cenaclul care l-a lansat: Printre boemi, scriitori şi artişti de ieri. Figuri de la "Sburătorul" şi alte cercuri literare. Descriind salonul casei Lovinescu, lui Simion Stolnicu îi reuşeşte o convingătoare imagine a vînătorii (de glorie, de viaţă - amfitrionul însuşi vrea amănunte, amănunte, amănunte..., de cozerii), în care hăituiţii şi hăitaşii se amestecă indistinct. În încordarea de anticameră a unei terre promise unde curg litere, existenţa pe multe etaje, de la universitari cu morgă la debutanţi de la ţară, îşi rotunjeşte colţurile şi, conciliindu-şi craii şi dezmoşteniţii, se face literatură. Aşa se întîmplă cu micile destăinuri ale ucenicilor pe care Lovinescu le scrie în jurnal, cu confesionalele paralele ale doamnelor şi domnilor evoluînd în preajma scenei, cu nădejdile atîrnate de o scară prăfuită şi de o uşă fără cerberi. Pepiniera