Identitatea unui oraş este dată şi de anticariatele lui. Cine nu asociază Parisul cu buchiniştii de pe cheiurile Senei? E adevărat că, de la o vreme, în cutiile lor, cărţile, bune sau rele, sînt toate învelite în celofan, aşa că nu mai poţi să le răsfoieşti. S-a pierdut astfel plăcerea de a intra cînd într-o lume, cînd într-alta, şi de a aprecia pe loc interesul unui autor necunoscut sau al unui subiect încă nou. S-a săvîrşit o crimă culturală de mari proporţii. Din fericire, Parisul a păstrat destule alte repere secrete ale unui pelerinaj al cititorilor. Ei trebuie, de pildă, să se oprească la "Shakespeare & Co.", anticariatul englezesc din apropiere de Notre Dame, unde, urcînd o scară şubredă, cineva se trezeşte în interiorul în care Sylvia Beach îl primea pe Hemingway. La "Samuelian", pe rue Monsieur le Prince, trei generaţii au adunat cărţi despre Orient şi despre Balcani. Londra are anticariatele de pe Charing Cross, Amsterdam şi Bruxelles aşteaptă vizitatorul străin, cu tainiţe pline de volume de toate vîrstele şi limbile. Însă nicăieri în Europa nu se găsesc cărţile vechi atît de multe, variate şi ieftine, ca la Boston sau New York. Ca şi cum ai intra într-o pădure vrăjită, cu poteci nesfîrşite. Calitatea fondului de carte care se desfăşoară sub ochii eventualului cumpărător este mărturia cea mai grăitoare despre viaţa culturală din oraşul acela, aşa cum a fost sau cum încă mai vrea să fie.

Dar la Bucureşti? De cînd preţurile în librării au crescut peste orice limită rezonabilă, fără să împiedice editorii să pompeze necontenit cărţi noi pe piaţă, chiar dacă sînt traduceri ale literaturii de sală de aşteptare, la gară sau la dentist, ne încercăm norocul la anticariate, cîte au mai rămas.

Altădată, erau multe. Cel de lîngă "Scala", în locul căruia a apărut un magazin de bijuterii, a fost, vreme îndelungată, cel mai bun. Mai era cel de peste drum