A apărut şi cea de-a treia carte despre opera lui Ţepeneag, semnată de o tânără universitară de la Literele băimărene, Daiana Felecan, Între veghe şi vis sau spaţiul operei lui Dumitru Ţepeneag, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006. O notă auctorială precizează că nu citim o monografie, dar un şir de articole aduse la o anumită omogenitate. Adică, precizează autoarea undeva, un "studiu". La fel îşi alcătuise cartea sa, mai extinsă şi mai sigură, personală, şi N. Bârna. D. Felecan discută doar textele - ficţionale, teoretice, eseistice, diaristice - scrise în limba română. Cartea sa începe cu teoria onirismului estetic. Autoarei îi sunt bine cunoscute textele teoretice ale "oniricilor", desigur începând cu cele ale lui Ţepeneag. Ea conspectează, rezumă, citează generos, adică des, consistent, fără intenţia problematizării critice. Expunerea e didactică spre didacticistă, de curs sau teză universitară. Sare-n ochi atenţia de a nu greşi prin omiterea a ceva important din textele de referinţă. Face un lucru bun, textele teoretice fiind aproape mereu ignorate de vechii comentatori foiletonişti. Expunerea, utilă, sacrifică specularitatea hermeneutică. Consider corectă admiterea primatului textualist al oniricului Ţepeneag în Înscenare (1964). Nici eu, recunosc, nu ştiam textele teoretice ale "oniricilor", când doar am intuit visul textualist, visul produs şi nu reprodus, "visul pe care el şpersonaj cu funcţie narativă, n. n.ţ, ca şi cum ar fi zeu, îl produce" (Patul lui Onir, "Ramuri", nr. 1, 1993, apud Felecan, p. 76). Găsesc curajoasă, oricât de discutabilă, datarea (proto)postmodernismului lui Ţepeneag în 1969, când apare Heautontimorumenos: bocet pe aceeaşi temă (56). Voi face şi câteva observaţii, care sper că sunt oportune, la lectura acestei cărţi remarcabile, întrucât se situează în linia unei receptări avizate. Cred că nu-i putem reproşa imprudenţa în fixarea speciilor ep