"Aveam o imensă capacitate a misterului" Dora Pavel: Domnule Breban, vă mai amintiţi care a fost prima dvs. iubire? Nicolae Breban: |ăăăă... (ezită îndelung, expresiv), nu, nu, n-am..., eu eram un spirit prea difuz şi prea haotic sentimental ca să mă pot concentra. Iubirea este o formă de concentrare pe o persoană, o formă de absolutizare a unei persoane, o formă de limitare a orizontului la o persoană. Iubirea este o formă a limitării. Tot universul se restrînge la o siluetă. Impresiile mele erau prea haotice, eram prea nesigur, prea nesigur pe mine, prea speriat de realitate şi de misterul acestei lumi. Mai interesant decît prima iubire este că eram un individ neadult, avînd o imensă capacitate a misterului. Totul în jurul meu se încărca de mister. Şi, în primul rînd, femeile. De aici, o anumită precocitate sexuală imaginativă. Aveam vise erotizate la extrem, cu tot felul de persoane adulte sau mai puţin adulte. Dar eu însumi eram incapabil să trec la act. Eram extrem de timid şi blocat şi de sensibilitatea mea şi de spaima realităţii. Am avut vreo două-trei iubiri în viaţă, prima a fost cu adevărat Mioara, cu care am avut un copil, copilul ăsta, nelegitim. Dar lucrurile astea n-au durat foarte mult. A existat în mine un tip de egoism funciar, care m-a apărat să mă pierd într-o altă persoană sau într-o aventură sentimentală totală. De-asta şi formele de dispreţ la adresa mea. Cînd citeam, în literatura romantică, Suferinţele tînărului Werther şi alte istorii de-astea, absolutiste sentimental, mă dispreţuiam, ziceam: uite ce om sînt eu, uite, aşa ar trebui să fiu. Sau nuvelele lui Stendhal, astea, romantice. Or, eu mă ştiam meschin în sentiment, foarte temperat, atent la bănuţi, nici n-aveam foarte mulţi, eram, ca şi Dumitraşcu al meu, populat de pulsiuni oportuniste, mă gîndeam cum să ajung ştab sau cum să ajung să am mulţi bani. Şi, pe urmă, a dominat ideea asta,