Există locuri cu energie bună. Ca şi oameni cu energie bună. Există spaţii generoase care oferă posibilitatea ca spiritul creator să respire, să se simtă în largul său, să strîngă în jurul său prospeţime, dorinţa de a face ceva, neliniştea ce animă creaţia. În ultimii ani, tot mai des mi se pune întrebarea: "Cîte teatre particulare sînt în România?". Întrebarea vine din partea amicilor arhitecţi, doctori, precum şi de la artişti, de toate felurile, de afară. E drept, niciodată de la oameni de afaceri ştiind că numărul este halucinant, totuşi, pentru o ţară europeană, şi nu numai, învîrtesc argumentele şi cifrele astfel încît realitatea să fie transportată spre zările ficţiunii. Mint frumos, cu alte cuvinte. Teatrul particular este acela care are un sediu - locaţie, în termenii contemporani - şi care desfăşoară o activitate continuă din finanţări proprii, altele decît subvenţionarea, unică, de la Ministerul Culturii sau de la Primăria unui oraş. Aceste instituţii pot susţine financiar, punctual, un proiect sau altul. Un teatru particular este, cu alte cuvinte, acela care se gestionează singur - spaţiu, buget, venituri, colaboratori, regizori, actori, scenografi, traducători, trupă, repertoriu, imagine, echipă, spaime, facturi. Un astfel de teatru în România este Teatrul Act. Există, de asemenea companii private, acesta este termenul riguros, mai just decît teatre, care îşi desfăşoară activitatea în locuri pe care le închiriază pentru înfăptuirea proiectului. Teatrul Act găzduieşte sau se asociază frecvent cu astfel de trupe şi iniţiative, fiind, în cele mai multe cazuri, o trambulină eficientă pentru lansarea pe piaţă a nume de creatori tineri, acordîndu-le girul credibilităţii morale şi profesionale. Au mai fost, de-a lungul timpului, tot felul de tentative, de încercări de a aduce nume noi de teatre private, locuri noi pentru circuitul teatral. Le-aş numi acte conte