250 de milioane sunt demografie, nu bani. Populatia compacta a unei supraputeri sau multimile zdrentuite de boli si cicloane ale lumii de la a treia in sus. Dar bani? Uneori. In superbusiness-ul dur si instantaneu al burselor. Povestea spune ca, anul trecut, de Craciun, un misterios si foarte fotografiat agent de achizitii bancare a incasat un bonus de 90 de milioane. Povestea a aparut in ziare, la Londra. Tot acolo, ceva mai jos scria, intr-un petec de articol, ce inseamna Craciun: sezonul bonusurilor. Nu s-a oprit nimic in loc. Nu s-a oprit nici un tren. Toata lumea a citit stirea si a mers mai departe. La celalalt capat al stirii, asteptau indiferenta generala la dezechilibru si invidia la fel de generala la binefacerile lui revarsate asupra unei singure persoane. Cititori mirati si resemnati, pe scaune de metrou, cu capul in ziare. In fata lor, marea intrebare: de ce nu eu? Pe ultima pagina, alte titluri cu litere mari de schioapata bunul simt si limitele mult incercate ale imaginatiei. Caci pe ultima pagina scrie in englezeste, cu cifre pe care le inteleg toate limbile:"David Beckham, de la Real la LA Galaxy pentru 250 de milioane!". Unde? Si 250 de ce? Greu de inteles, usor de explicat. Greu in viata, usor in fotbal. Halucinatia din intersectie Lucrurile stau in felul urmator: David Beckham, fotbalist nici prea genial, nici prea mediocru, centreaza bine. Nu bine. Exceptional. Si bate lovituri libere si paseaza cu usurinta, la 30-40 de metri. Insa e blond, nu tocmai urat si s-a nimerit la timp in intersectia care topeste trei forme de cult: fotbalul, stilul global pop si veneratia pentru celebritate. Cum au ajuns aceste trei forme de adeziune goala sa dea viata sociala si experienta religioasa ale timpurilor noastre e o poveste in sine. Inceputul se pierde in negura anilor ’60, in vremuri cu mare chef de iluzii. Sfarsitul ne prinde, abia acum, din urma si isi ra