Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fulgere şi gheaţă peste Braşov

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 20 ianuarie 2007 ·

Frontul de aer rece care a străbătut Europa şi-a făcut simţită prezenţa ieri în întreaga ţară. Dacă în unele zone ale ţării vijeliile au făcut ravagii, în judeţul Braşov repercusiunile nu au fost grave. În diferite localităţi din judeţ, precum Făgăraş, dar şi în municipiul Braşov, furtuna a rupt copaci şi a deteriorat liniile de energie electrică. Cele mai mari pagube au fost înregistrate de firmele de publicitate stradală, care s-au trezit cu banerele sfâşiate. Vremea i-a enervat şi pe turiştii din staţiunile montane. Instalaţiile de transport pe cablu din Poiana Braşov au fost închise ieri, întrucât rafalele de vânt ar fi pus în pericol siguranţa călătorilor. La fel, practicarea sporturilor de iarnă nu a fost deloc agreabilă.

Oraşul va fi curăţat până luni

La sediul primăriei Braşov a fost convocat un Comandament de Urgenţă special, a cărui sarcină este ca în zilele următoare să cureţe toate urmele acestei furtuni. „Toate firmele de salubrizare, cele care se ocupă de zonele verzi, de întreţinerea străzilor şi Regia Locală a Pădurilor Kronstadt au ca obligaţie curăţirea oraşului în următoarele zile. Până duminică seara nu trebuie să mai rămână nicio urmă a furtunii de astăzi (ieri – n.r.)”, ne-a declarat viceprimarul Adrian Gabor. Pentru înlăturarea efectelor furtunii se va lucra şi noaptea. Mai mult, primarul face un apel la cetăţeni care ştiu copaci sau panouri publicitare afectate de furtună să anunţe pentru a se interveni în vederea prevenirii unor accidente. „Rog cetăţenii să anunţe orice situaţie care ar putea deveni periculoasă. Imediat lucrători ai firmelor Vectra, Urban, Comprest şi de la regia Pădurilor Kronstadt vor interveni”, susţine primarul George Scripcaru.

Trenurile au întârzieri

Din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, ieri s-au înregistrat întârzieri în circulaţia trenurilor de călători pe raza regi

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

MAE Semnarea Planului de Acțiune pentru o cooperare bilaterală consolidată între România și Republica Federală Germania

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministrul Afacerilor Externe Oana Țoiu a semnat vineri, 18 iulie 2025, la Berlin, alături de secretarul de stat din cadrul Ministerului federal german al Afacerilor Externe, Géza Andreas von Geyr, Planul de Acțiune pentru o cooperare bilaterală cons

Premierul Bolojan: A doua măsură în cadrul pachetului de măsuri privind reforma administraţie publice este limitarea numărului de POLIȚIȘTI locali

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat vineri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, o serie de măsuri pentru eficientizarea administrației locale. Una dintre măsuri vizează restructurarea Poliției Locale prin reducerea numărului de ofițeri. „A

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 2 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum o ora
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Horoscop 19 iulie 2025. ZODIA care are parte de o mărire de salariu

Cancan acum 4 ore
Horoscopul zilei de sâmbătă, 19 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei simți o energie nouă care te va impulsiona să iei decizii importante. Fii atent la oportunitățile de la locul de muncă și nu ezita să îți exprimi opiniile. Relațiile apropi

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 6 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Cseke Attila: Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii

BusinessMagazin acum 5 ore
„Primăriile vor putea decide dacă permit jocurile de noroc pe raza localităţii”, declară vineri Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Aceasta este una dintre măsurile de descentralizare incluse în noul pachet legislativ privind reforma administraţiei

Vremea

București
acum

19°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/39°
mar.

25°/40°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/27°
dum.

16°/31°
lun.

17°/33°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/32°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

17°/25°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
mar.

22°/31°
Timisoara
acum

18°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/35°