Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruşii au vrut să pună piciorul la Unitatea 2 de la Cernavodă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 20 ianuarie 2007 ·

Pentru a avea accesul garantat la energie electrică ieftină pe termen lung, Marco Industries, acţionarul majoritar al ALRO Slatina, a găsit două soluţii. Un contract de furnizare pe cel puţin Pentru a avea accesul garantat la energie electrică ieftină pe termen lung, Marco Industries, acţionarul majoritar al ALRO Slatina, a găsit două soluţii. Un contract de furnizare pe cel puţin 15 ani cu Hidroelectrica şi toată energia electrică a Unităţii 2 de la Cernavodă. Afirmând că plăteşte pentru energia electrică cu mult peste cât cheltuiesc companiile concurente din Occident, producătorul de aluminiu ALRO Slatina a venit cu soluţia de a forma o companie mixtă cu Nuclearelectrica, pentru a controla Unitatea 2 a centralei de la Cernavodă. Mai mult decât atât, ALRO cerea un contract pe termen lung, pe cel puţin 15 ani, cu Hidroelectrica. Propunerile au fost adresate, în luna aprilie a anului trecut, preşedintelui Traian Băsescu, care le-a înaintat ulterior ministrului, pe atunci, al economiei, Codruţ Şereş. Joi seara, într-o emisiune televizată, Şereş a declarat că preşedintele i-a telefonat pentru a-l anunţa că îi trimite un document şi că, în aceeaşi zi, a primit memoriul referitor la ALRO. "Vă trimit un document. Aveţi grijă de el", ar fi spus preşedintele Traian Băsescu, potrivit spuselor acestuia din urmă. Stolojan, acţionar la o societate din grupul ALRO ALRO este cel mai mare consumator de energie electrică din România (circa 7% din producţia totală), fiind astfel, îndreptăţit să ceară energie mai ieftină. Pentru ALRO a intervenit în mai multe rânduri şi fostul consilier prezidenţial Theodor Stolojan. Potrivit acestuia, ALRO i s-a plâns că Hidroelectrica a refuzat să îi vândă energie printr-un contract direct, trimiţând-o la firme "de apartament". Conform propriilor declaraţii, Stolojan deţine acţiuni la Alprom, firmă din grupul ALRO. "Am un număr doar de 4.00

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Rapid a învins Dinamo cu 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa Rapid Bucureşti a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia Dinamo Bucureşti, în etapa a treia din play-off-ul Superligii. Ambele echipe s-au prezentat pe Arena Naţională având foarte mulţi absenţi. Rapidul a început mai bin

Marius Tucă Show începe luni, 7 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

O româncă a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea piesei „Listen” a lui Beyonce. Maya Giotea a primit cel mai rapid Golden Buzz/ VIDEO

News.ro acum 12 ore
Cântăreaţa Maya Giotea, 14 ani, din România, a uimit juriul Britain's Got Talent cu interpretarea hitului „Listen” al lui Beyonce din filmul „Dreamgirls”, iar Bruno Tonioli, 69 de ani, a apăsat pe sonerie şi a trimis-o în semifinale într-un timp rec

Traian Băsescu, după ce premierul Ciolacu a trimis emisari în SUA: Cum poţi să compromiţi ţara în asemenea măsură? Uzurpă atribuţiunile preşedintelui

HotNews acum 7 ore
Traian Băsescu a afirmat, duminică seară, că premierul Marcel Ciolacu a uzurpat atribuţiile preşedintelui prin trimiterea de emisari în Statele Unite, pentru că relaţia la nivel înalt cu alte state este menţinută de preşedinte. În plus, afirmă Băses

UE pregătește prima ripostă la taxele impuse de Trump. Contramăsuri de 28 de miliarde de dolari față de importurile din SUA

Ziare.com acum 12 ore
Ţările Uniunii Europene vor încerca în următoarele zile să adopte o poziţie unitară împotriva noilor tarife vamale impuse de preşedintele american Donald Trump, urmând să aprobe un prim set de măsuri de retorsiune care vizează importuri din Statele

Şedinţă a Comandamentului energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei – Peste 2.400 de consumatori de energie, nealimentaţi / Ministrul Energiei anunţă creşteri ale consumului de energie şi gaze, dar nu se aşteaptă la probleme

News.ro acum 9 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Bursuja, a convocat, duminică, Comandamentul energetic, din cauza vremii nespecifice perioadei, care se manifestă prin temperaturi extrem de scăzute, vânt puternic şi ninsori. Duminică seară, peste 2.400 de consumatori

Oficialii Aeroportului Sibiu, despre vreme: Astăzi a fost ca pe Netflix - episod nou la fiecare oră

News.ro acum 8 ore
Oficialii Aeroportului Sibiu vorbesc, duminică seară, despre un ”maraton meteo”, referindu-se la vremea extrem de schimbătoare – de la o oră la alta în Sibiu a fost lapoviţă, ninsoare, soare şi 13 grade Celsius, sau ploaie. ”Astăzi a fost ca pe Netf

Ilie Năstase, atac împotriva unui candidat la prezidențiale: „Dacă ăsta iese preşedinte, eu plec din țara asta! Să mor eu”

Ziare.com acum 7 ore
Fostul tenismen Ilie Năstase s-a declarat revoltat de decizia recentă de organizare a unui festival Untold pe Arena Națională. Acesta lansează un atac virulent la adresa lui Nicușor Dan deoarece permite organizarea evenimentului pe stadion. „Mă uit

GALERIE FOTO Marius Șumudică, în lacrimi la derby-ul dintre Rapid și Dinamo » Ce l-a emoționat pe tehnicianul giuleștenilor

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, a fost surprins de către reporterii Gazetei Sporturilor în lacrimi la cu Dinamo, din etapa a treia din play-off.

Situaţie inedită la un meci de rugby din Champions Cup: Un paraşutist a rămas agăţat de acoperişul stadionului - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Un meci de rugby din Champions Cup, dintre Toulouse şi Sale, a început cu aproximativ o jumătate de oră întârziere, duminică, după ce un paraşutist care făcea o demonstraţie înainte de partidă a rămas agăţat de acoperişul stadionului din Toulouse, r

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-2°
lun.

-3°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-4°
lun.

-4°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°