Atrebuit sa fac un drum pana in America, tara bogata, ca sa aflu un lucru socant: se poarta saracia. Sunt la moda necazurile, nevoile, lipsurile.
Atrebuit sa fac un drum pana in America, tara bogata, ca sa aflu un lucru socant: se poarta saracia. Sunt la moda necazurile, nevoile, lipsurile. Se poarta hainele rupte si burta supta, obraji ca pergamentul de subtiri si aerul suferind al omului care traieste doar cu paie, ca magarul.
Fireste, nu e saracie adevarata, ci simulata. Hainele sunt rupte cu dichis si vestejite artistic (Abercombie & Fitch e brandul dominant in domeniu). Nevoile sunt neimplinite pentru ca omul tine dieta. Si chiar si masina e modesta, tocmai pentru ca tot milionarul stie ca nu mai poate pune intre el si multime zidul de crom al Maybach-ului. Nu pentru ca e prea ostentativ (asta era acum cinci minute, dupa cum spune zicala in New York). Ci pentru ca e deja banal. Ostentativa e doar suferinta inexistenta, drama de a cheltui putini bani, cand ai multi. Cu astea iesi in oras. La ieftineala.
Si-n Europa, seful de la Ikea umbla intr-un Volvo de prin anii â80, desi compania a mai produs intre timp cel putin cinci generatii de masini, iar firma lui, macar cinci miliarde de dolari. El e zgarcit, si e printre primii. Insa stilul lui a devenit contagios: milionarii, care oricum nu mai au ce masina sa-si ia, descopera deliciile anonimatului auto. Descopera fericirea de a conduce la mana a doua, fara piele si fara servodirectie si fara aer conditionat. Sa transpiri numai cand te gandesti la contul din banca!
De unde vine moda asta? Din doua directii: in primul rand, luxul s-a democratizat. Gucci, Prada, Burberry sunt branduri pe care le vezi, fara a fi falsuri, inclusiv pe doamnele sales managerite din Titan, cand ies duminica la mall.
Si-atunci, cand brandul nu te mai poate scoate din multime, ce altceva ai de facut decat
