Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fondurile UE, o speranta de 5%

Publicat in GAZETA de SUD, luni 22 ianuarie 2007 ·

Industriasii au incheiat vineri un parteneriat cu ADR Oltenia, prin care vor sa participe la accesarea de fonduri UE. In opinia acestora, România nu va reusi sa acceseze in 2007 nici 5% din banii alocati, din cauza birocratiei si a lipsei de experienta in lucrul cu fondurile europene. Reprezentantii Uniunii Generale a Industriasilor din România (UGIR) 1903 au semnat vineri, la Craiova, un acord de parteneriat cu Agentia de Dezvoltare Regionala (ADR) 4 Sud-Vest Oltenia, pentru colaborarea privind proiectele cu finantare UE, din fondurile disponibile incepând cu a doua jumatate a acestui an. „Asteptam foarte mult de la acest parteneriat. Vrem sa intocmim cât mai multe proiecte care sa poata fi finantate din fondurile europene. In opinia noastra, suntem departe de a fi pregatiti sa absorbim fondurile pe care România le are la dispozitie inca din a doua jumatate a acestui an“, a declarat Ioan Cezar Corâci, presedintele UGIR 1903, in cadrul unei conferinte de presa. Industriasii vor sa colaboreze cu ADR Oltenia pentru realizarea unui portal de informare privind oportunitatile de afaceri in zona. „Dupa estimarile noastre, aplicatia electronica pentru acest portal ar putea costa 10-15.000 de euro, la care s-ar adauga cheltuielile de intretinere“, a afirmat Marilena Bogheanu, director ADR 4 Sud-Vest Oltenia. Birocratia ne omoara Ambele parti au acuzat birocratia din cauza careia foarte putine fonduri UE disponibile vor putea fi accesate in acest an. Planurile de dezvoltare nationala si regionala abia sunt in stadiul de avizare la Bruxelles si nu exista nici un indiciu ca ele ar putea fi aprobate pâna in luna iulie. Mai mult decât atât, autoritatile române nu dispun de ghidurile de finantare necesare pentru elaborarea unor proiecte eligibile. „Noi nici nu stim ce inseamna accesarea acestor fonduri structurale. Stim doar din teorie, din practica avem doar experienta fondurilor

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 11 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 13 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 11 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°