Un sir de numere ca intr-un joc de copii... poate. Poate ca e mult mai mult decat atat, poate ca e totul, desi la fel de bine ar putea fi definitia exacta a nimicului.
Un sir de numere ca intr-un joc de copii... poate. Poate ca e mult mai mult decat atat, poate ca e totul, desi la fel de bine ar putea fi definitia exacta a nimicului. Doua realitati perfect posibile intr-un echilibru ciudat ce ar fi imposibil daca ar reusi sa se anuleze reciproc. Totul sau nimic. Viata ca o joaca... Nu se anuleaza, doar te obliga sa iei decizii, sa faci alegeri.
Jocul... sau bataia de joc?!
Cine decide ce e sau in functie de ce definim joaca clipelor ce ne compun in raport cu anularea bataii de joc?
Multe intelesuri aici doar amestecand cifrele. Mesaje secrete intelese numai de doi oameni, promisiuni de A FI incepand cu ziua de maine atunci cand incepi sa numeri: 1, 2, 3 si de la 4 iti promiti sa traiesti cu adevarat tragand cu teama, furie, disperare aer in piept sau sa incepi muzica dandu-i ritm sau integrand-o in ritmul propriei vieti: 1, 2, 3, 4... o masura de patru. Patru camarute ce fac unicitatea unei inimi de om. Tot joaca asta are insa in ea si amintirea ce a durut prea tare si ruga catre tot ce-i mai sfant si mai curat de a nu mai durea, pentru ca durerea era mult prea mare. Mai poti gasi in sirul acesta de numere, daca te joci, si semnul crucii, dar si singuratatea celor patru pereti in care ti s-a incuiat sufletul copilariei cand tie, un copil, ti se cerea sa salvezi toata lumea ta de copil - familia... O joaca cu lacrimi in ochi, un joc mult prea serios pentru ca un copil sa inteleaga de ce, de ce lui?! Si sa se roage atat de tare sa nu mai doara pana cand ceva undeva s-a rupt si dorinta s-a implinit. N-a mai durut, pentru ca ai ascuns atat de adanc in suflet amintirea durerii incat acum nu mai intelegi de ce faci cand faci ce n-ai dori sa faci
