A aparut prima fisura in relatia Basescu-PD si e normal ca, in viitor, PD sa nu se mai considere automat singura varianta de lucru in calculele prezidentiale. PD l-a riscat pe Basescu, intr-un fel care demonstreaza ca acest partid generat practic de aura presedintelui nu e un grup politic propriu-zis.
Presedintele Basescu poate conta doar pe el insusi. Nu e rau, dar e insuficient. Pentru dictatura prezisa de iluminatii ONG si de grupul de reflectie Dan&Calin. Si pentru echilibrul de forte pe care il cere, modest si ferm, democratia. Basescu e, de fapt, cel mai proeminent membru al partidului prezidential. Si singurul. Fostii sai colegi din Partidul Democrat au alte treburi.
Biletul cerea asaltul. Semnind faimosul inscris pro-patrician, primul-ministru si-a semnat demisia. Raminea ca cineva sa o contrasemneze. Cine altcineva decit PD? Adversarul de principiu, forta care se declara, de mai bine de doi ani, alternativa corecta. Reactia PD era, deci, o chestiune de consecventa elementara. In locul ei, liderii PD au ales replica goala, pe linga subiect.
PD n-a izbutit un gest de indignare minima. Dimpotriva, a decis gales ca primul-ministru se tine de strengarii, dar n-a spart nici un geam.
O asemenea lipsa de directie e mai mult decit o suma de ezitari personale. Partidul Democrat si-a scos la suprafata instinctele. Ele sint educate de aceleasi pofte si combinatii care educa urzelile oligarhiei denuntate de presedintele Basescu. La drept vorbind, PD nu e decit o parcela discreta, undeva la periferia poligonului oligarhic.
De pe aceasta pozitie ireductibila, „democratii“ si-au sfidat promisiunile, electoratul si liderul moral. PD a confirmat, cu un scincet si o scuza palida, regula de sistem: ne sint dragi democratia si onestitatea la hectar de discurs. In realitatea cu amanuntul, avem alte treburi.
Ce
