Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bodu pleacă, proiectele Fiscului rămân în ceaţă

Publicat in Adevarul, luni 22 ianuarie 2007 · ·

În timp ce unii producători spun că au colaborat bine cu ANAF, alţii cred că au scăpat de "necazuri" Cele mai multe iniţiative lansate de fostul şef al Agenţiei Naţionale de În timp ce unii producători spun că au colaborat bine cu ANAF, alţii cred că au scăpat de "necazuri" Cele mai multe iniţiative lansate de fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sebastian Bodu, vor rămâne în stadiile incipiente în care se aflau în momentul demiterii acestuia, consideră reprezentanţii companiilor furnizoare de produse accizabile. Este vorba, de exemplu, despre alianţa dintre principalii producători de tutun şi ţigări, propusă de Bodu pentru combaterea pieţei negre şi a contrafacerilor. Pe de altă parte, adversarii mai mult sau mai puţin cunoscuţi ai fostului şef de la ANAF răsuflă uşuraţi, sperând că vor scăpa de "prigoana fiscală" la care ar fi fost supuşi în ultima perioadă. Chiar unul dintre exponenţii taberei adverse, Gigi Becali, a declarat că demiterea lui Bodu ar fi o victorie a lui personală şi a guvernului. "Am câştigat câteva bătălii cu el, iar acum am câştigat războiul prin dovedirea faptului că am avut dreptate", afirma Becali, la scurt timp după anunţarea demiterii şefului Fiscului. Producătorii de tutun din România sunt în măsură să aprecieze activitatea fostului preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Sebastian Bodu, cele două părţi colaborând pentru combaterea contrabandei şi evaziunii din domeniu. "Pe acest subiect, am văzut mult interes la ANAF şi la Sebastian Bodu şi sper totodată că cine va veni se va implica la fel de mult. Noi, cel puţin am avut o colaborare foarte bună cu Fiscul", este de părere Adrian Popa, Corporate Affairs la British American Tabacco. Acesta consideră că efectele colaborării se vor vedea însă mai târziu. JTI, BAT şi Philip Morris, primii trei jucători din România de pe piaţa tutunulu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, convorbire cu Emmanuel Macron, în limba franceză: „Este foarte important pentru noi ca România să își continue parcursul european”

Gandul acum 8 minute
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, a publicat vineri o discuție pe care a avut-o online cu Emmanuel Macron, președintele Franței. „Buna ziua, sunt puțin pe fugă, dar îmi pare bine să fiu aici”, a început Emmanuel Macron di

Reuniunea de la Istanbul între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei s-a ”terminat”, anunţă Ankara / Ucraina acuză Rusia de cereri teritoriale ”inacceptabile” / O reluare a negocierilor, ”posibilă” vineri, dar neprevăzută pentru moment

G4Media acum 49 minute
Prima reuniune între delegaţiile Rusiei şi Ucrainei din martie 2022 s-a încheiat vineri, la Istanbul, după aproximativ o oră şi 40 de minute de discuţii, anunţă o sursă de la Ministerul turc de Externe, relatează agenția de știri AFP, citată de News

Macron reclamă „amestecul” unor forțe străine în viitoarele alegeri din Europa, în special în România

Mediafax acum 41 minute
„Vedem în cadrul alegerilor – iar România se confruntă cu acest lucru în acest moment – că avem amenințări foarte clare care subminează integritatea democrațiilor noastre”, a declarat el în deschiderea unui summit al Comunității Politice Europene (C

Un avion a zburat timp de 10 minute FĂRĂ pilot. Comandantul era la baie, iar copilotul leșinase

Gandul acum 25 minute
Un zbor Luftansa a rămas vreme de 10 minute în aer fără pilot, după ce copilotului i s-a făcut brusc rău, el fiind singur în cabina de pilotaj, conform anchetatorilor. Astfel că, aeronava Airbus A321 zbura de la Frankfurt, Germania, către Sevilla, S

Partidul premierului Donald Tusk, vizat de un atac cibernetic înaintea alegerilor prezidențiale din Polonia

HotNews acum 58 minute
Un atac cibernetic a scos din funcțiune site-ul partidului de guvernământ din Polonia, vineri, chiar înaintea alegerilor prezidențiale din acest weekend, au anunțat reprezentanții prim-ministrului Donald Tusk, potrivit AFP. Candidatul partidului Pla

Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, furaţi din Belgia, au fost găsiţi în Mehedinţi/ Patru persoane, suspectate că au comis furturile/ Prejudiciul depăşeşte 2,2 milioane de euro - VIDEO

News.ro acum o ora
Zeci de porumbei de concurs şi de reproducere, care au fost furaţi din Belgia, la sfârşitul anului trecut şi începutul acestui an, au fost găsiţi în Mehedinţi. În acest caz, patru persoane sunt suspectate că au comis furturile, iar prejudiciul este

Alegeri prezidențiale 2025 Prezența la vot în diaspora, până vineri, la ora 12.00. Peste 36.000 de alegători s-au prezentat la urne

Ziua Constanta acum 5 ore
Potrivit datelor furnizat în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă, până astăzi, la ora 12:00, un număr de 36.794 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora pentru a-și exprima dreptul la vot în cadrul celui de-al doilea tur al alegeri

FRF, mesaj către români înaintea alegerilor prezidenţiale: “Ai timp să scrollezi? Fă-ţi timp să votezi! E un meci prea important ca să stai pe margine”

News.ro acum 41 minute
Federaţia Română de Fotbal (FRF) îi îndemnă pe români să meargă la vot duminică, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, în care se înfruntă Nicuşor Dan şi George Simion. “Ai timp să scrollezi? Fă-ţi timp să votezi! E un meci prea important ca să

Încep lucrările de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania Națională Aeroporturi București a transmis ordinul de începere a lucrărilor de modernizare la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. Din primele informații este vorba despre o investiție de 112,422 milioane de lei, din fonduri

Un camion al unei coloane militare FRANCEZE s-a răsturnat pe centura ocolitoare Călimănești

Gandul acum o ora
Un camion care făcea parte dintr-o coloană militară franceză aflată în tranzit pe ruta Cincu – Smârdan s-a răsturnat în zona podului peste calea ferată din localitatea Jiblea Nouă, pe centura ocolitoare a orașului Călimănești, județul Vâlcea. Coloan

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

7°/14°
dum.

7°/21°
lun.

11°/22°
Iasi
acum

13°
vin.

8°/13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/20°
lun.

8°/20°
Constanta
acum

15°
vin.

13°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/20°
lun.

13°/21°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

6°/11°
sâm.

7°/14°
dum.

6°/17°
lun.

7°/13°
Timisoara
acum

15°
vin.

4°/15°
sâm.

9°/17°
dum.

7°/19°
lun.

10°/16°