Am mai subliniat nevoia de contextualizare a programului de post-aderare ca si cea de intelegere a unor compromisuri (trade-off-uri) inevitabile intre obiective-cheie de politica economica. Contextualizarea trebuie sa tina seama de curenti de profunzime din Uniunea Europeana si, nu mai putin, de ce se intampla in economia globala sub presiunea noilor tehnologii informationale si comunicationale, a ascensiunii formidabile a Chinei (mai ales), Indiei etc. Intelegerea trade-off-urilor este esentiala pentru ca programul postaderare (alte programe) sa nu se rezume la insiruiri de obiective, fie ele inalt mobilizatoare. Un exemplu relevant de trade-off este cel indus de liberalizarea contului de capital (vezi si ZF, 15 ian., a.c).

Programul de convergenta prevede ca tinta strategica adoptarea euro (intrarea in Uniunea Monetara/UM) in perioada 2012-2014. Mihai Tanasescu noteaza ca toate partidele politice trebuie sa sustina acest obiectiv. Sunt opinii - de pilda, Valentin Lazea - care privesc aceasta tinta ca o modalitate de a ordona politica economica in viitor. Si eu cred ca formularea acestui obiectiv cu claritate poate ajuta politica economica sa fie consistenta. Dar nu trebuie sa subestimam dificultatile de a face dintr-un obiectiv infasurat in numeroase tehnicalitati suportul unei platforme in mod inerent ample si care trebuie sa fie comestibila pentru cetateni. De aceea subliniez nevoia de claritate, de "traducere" a conditiilor Tratatului de la Maastricht prin raportare la economia noastra.

Dar nici claritatea nu este indeajuns cand contextualizam convergenta. Exista o experienta a functionarii UM ce trebuie sa alerteze. Sa fiu explicit. Este vorba in primul rand de premise ce pot garanta intrarea optimala in Euroland. Ma refer nu atat la repere de convergenta nominala (inflatie, diferential dobanzi, datorie publica, volatilitate curs de schimb), cat