Unii şi-au permis să-şi construiască vile impresionante în cartierele rezidenţiale ale oraşului. Alţii şi-au modificat apartamentele, şi-au închis balcoanele cu geamuri termopan şi îşi duc viaţa în mijlocul agitaţiei oraşului. Dar se pare că cei mai fericiţi sunt cei care s-au retras, departe de privirile curioşilor şi mofturile vecinilor, şi trăiesc înconjuraţi de natură, fără a avea prea mult grija zilei de mâine.
Familia Fodor a făcut cea mai bună alegere atunci când a renunţat la garsoniera din oraş şi a schimbat-o cu gara din Pogăceaua. S-au întors în satul natal în urmă cu nouă ani, după doar câteva luni de stat în oraş, şi de-atunci casa lor este gara. "De sus, de pe cel mai înalt deal din Pogăceaua, satul este văzut cu alţi ochi", spune Florin, capul familiei, care pare fermecat în fiecare dimineaţă de priveliştea ce i se desfăşoară în faţa ochilor. De pe dâlma fostei gări, satul pare o adunătură de case, a căror acoperişuri fumegă la împletirea nopţii cu ziua, iar luminile de pe uliţa satului duc până la drumul ce merge la oraş. Este ceva sălbatic în acest peisaj. O sălbăticie ce-ţi taie respiraţia şi te duce cu gândul la timpuri vechi, apuse.
Ca să ajungi la gară, ai două opţiuni. Poţi să mergi pe drumul pentru căruţe, pe unde mergeau în urmă cu mai bine de zece ani călătorii sau poţi, pur şi simplu, să urci o costişă şi să iei urma căii ferate. Orice variantă ai alege, imaginea este aceeaşi. O clădire gălbuie, învechită de vreme, dar animată de dobitoacele ce se plimbă libere pe lângă ştrec.
Terasa peron şi camera birou
Fostul peron al gării, care până în urmă cu zece ani încă mai primea călători, a devenit acum terasa familiei. Urmele vechii gări au mai rămas însă. Pe peretele ce dă spre peron încă a rămas tabla "Pogăceaua", iar pe uşa ce dă acum în camera copilului stă încă agăţată plăcuţa "Şeful haltei".
O bancă veche,