Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE va propune o taxa ecologica pentru autovehicule

Publicat in Curierul, luni 22 ianuarie 2007 ·

Comisia Europeana va propune introducerea unei taxe ecologice pentru autovehicule la nivel paneuropean, titreaza cotidianul britanic The Sunday Telegraph, citat de Mediafax. Noua taxa, ce va fi propusa in aceasta primavara, va inlocui actualele taxe pentru utilizarea drumurilor sau pentru inmatriculare si va intra in vigoare dupa 2009.

Potrivit proiectului Comisiei, 25% din valoarea taxei va depinde de nivelul emisiilor de dioxid de carbon ale vehiculului, iar metodologia de calcul va fi unica, la nivelul UE.

"Ma ingrijoreaza modul in care contribuabilii sunt obligati sa achite taxa de inmatriculare intr-un stat, iar atunci cand se muta intr-o alta tara, poate fi nevoie de achitarea unei a doua taxe de inregistrare. Acest fapt reprezinta dubla impozitare, respectiv o bariera interna existenta pe piata", a declarat comisarul european pentru Fiscalitate, László Kovács. Aceasta propunere este sustinuta puternic de membrii Parlamentului European, a precizat oficialul UE.

Kovacs a subliniat si progresele inregistrate de UE in armonizarea sistemului de impozitare a companiilor.

"La momentul actual, nu exista transparenta. Sistemul propus va fi mult mai simplu pentru companii, iar principiile acestuia vor fi o baza de impozitare extinsa, consolidata", a adaugat acesta.

Planul de armonizare a legislatiei din domeniu este sustinut de zece state si alti sapte membri UE sunt in favoarea conceptului. Marea Britanie, Irlanda, Estonia si Slovacia se numara printre statele care se opun coordonarii legislatiei fiscale.

Comisia Europeana va propune introducerea unei taxe ecologice pentru autovehicule la nivel paneuropean, titreaza cotidianul britanic The Sunday Telegraph, citat de Mediafax. Noua taxa, ce va fi propusa in aceasta primavara, va inlocui actualele taxe pentru utilizarea drumurilor sau pentru inmatriculare si va intra in vigoare dupa 2

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copilul căzut în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia, salvat de un polițișt

Ziua Constanta acum 54 minute
Un copil și tatăl său au căzut în această seară în Canalul Dunăre Marea Neagră la Medgidia! Potrivit IPJ Constanța, copilul a fost scos de un polițist din apă și predat cadrelor medicale. Potrivit IPJ Constanța, în această seară, în jurul orei 19:00

Cinci schiori au fost găsiţi morți în apropierea unui gheţar din Elveția

Libertatea acum o ora
Cinci schiori au fost găsiţi morți, duminică, în zona masivului Rimpfischhorn, din apropierea stațiunii montane Zermatt, după ce serviciile de urgenţă au fost alertate cu o zi înainte cu privire la existenţa unor schiuri abandonate la o altitudine d

„Aducem Turul doi înapoi la primărie”, inițiativă a unui partid neparlamentar, dar cu reprezentare locală în administraţii din Prahova şi Dâmboviţa

G4Media acum 33 minute
Partidul „România în acţiune”, formaţiune politică neparlamentară, dar cu reprezentare locală în administraţii din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, lansează iniţiativa: „Aducem Turul doi înapoi la primărie”, prin care susţine şi strânge semnături pent

Sorana Cîrstea și-a anunțat retragerea de la Roland Garros: „Sunt foarte tristă”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, 164 WTA) a luat decizia de a se retrage de la Roland Garros, acolo unde, în turul 1, trebuia să se dueleze cu Tamara Korpatsch (30 de ani, 148 WTA). Locul româncei va fi luat de Yuliia Starodubtseva (25 de ani, 81 WTA). Ja

O nouă pană de curent majoră pe Coasta de Azur, la o zi după ce Cannes a fost cufundat în beznă. Autoritățile suspectează un act de sabotaj

Gandul acum 52 minute
Coasta de Azur fost afectată de a doua pană de curent, în decurs de două zile, după ce un incendiu izbucnit la o stație electrică din Nisa. Autoritățile suspectează că deflagrația a fost provocată intenționat, transmite BBC. La o zi după ce în orașu

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 26 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

VIDEO Nicușor Dan a dezvăluit ce a discutat cu Donald Tusk

HotNews acum 8 ore
Corespondeță din Varșovia: Aflat la Varșovia pentru a participa şi la marşul “Milionului de Inimi” alături de Donald Tusk şi Rafał Trzaskowski, Nicuşor Dan a fost întrebat de HotNews ce a discutat cu premierul polonez. Președintele ales al României,

Președintele interimar, Ilie Bolojan - „Astăzi este o zi importantă pentru toți cei care au România în suflet, oriunde s-ar afla“

Ziua Constanta acum 33 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan a transmis astăzi, 25 mai 2025 un mesaj cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni. Dragi români de pretutindeni, Astăzi este o zi importantă pentru toți cei care au România în suflet, oriunde s-ar afl

Nicușor Dan, la mitingul electoral din Varșovia: Credeți în victoria voastră, cum noi am crezut în victoria noastră

HotNews acum 8 ore
Președintele ales Nicușor Dan a ținut un scurt discurs în limba română, la mitingul organizat pentru susțiere a candidatului pro-european, primarul Varşoviei, Rafał Trzaskowski, la alegerile prezidențiale, după ce s-a întâlnit cu premierul Donald Tu

Lando Norris câştigă Grand Prix-ul din Monaco

Ziarul Financiar acum 2 ore
Lando Norris, pilotul echipei McLaren, a încheiat pe primul loc cursa de Formula 1 de la Monaco, urmat pe podium de Charles Leclerc (Ferrari) şi Oscar Piastri (McLaren). Norris a trecut primul linia de sosire pe circuitul stradal din Monaco, relansâ

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/20°
lun.

9°/12°
mar.

11°/15°
mie.

12°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/13°
lun.

10°/12°
mar.

11°/13°
mie.

12°/14°
Constanta
acum

15°
dum.

14°/18°
lun.

14°/17°
mar.

12°/14°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

8°/14°
lun.

8°/16°
mar.

9°/19°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

12°
dum.

8°/18°
lun.

10°/21°
mar.

11°/23°
mie.

12°/23°