Daca Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu s-ar fi iubit in continuare, ca-n seara victoriei electorale - n-am sti azi decat foarte putin din ceea ce, asa, stim. Ar fi, in ochii celor mai multi, doua personaje care nu vor altceva decat binele natiunii, al tuturor si-al fiecaruia in parte. I-am privi - cei mai multi dintre noi - cu aceiasi ochi mirati de atata bine cat ne fac ei, prin deciziile lor, de la inceputul idilei D.A.

Mirarea fata de convertirea la dreapta a unui partid de stanga, despre PD vorbesc, ne-a cam parasit de catva timp. Ne-am luat cu intrebarea „se unesc, nu se unesc?”, asa, impotriva naturii cum parea fapta. PNL si PD nu s-au contopit intr-un singur partid, care sa stea de straja in spatele presedintelui mai ceva decat cel mai devotat sepepist. Si daca PNL, in intregime, n-a vrut sa faca pasul, nu-i nimic: l-a facut Theodor Stolojan, trezit din „boala grea” care l-a abatut de la candidatura la presedintie, plus Valeriu Stoica, plus alte cateva zeci de liberali marcanti mai mobili si mai iute convinsi. Daca nici PNL nu vrea sa intre in PD, daca nici premierul liberal nu vrea sa demisioneze sau, ma rog, nu e lasat sa vrea, atunci se scot alte arme. La presedintie sau in mediul „independent” al noului partid, pentru moment si liberal si democrat. Adica o sinteza fericita a insesi Aliantei D.A. De doi ani ne-am distrat cu incercarile presedintelui de a-l demonta din dispozitiv pe premier. Intai a fost „cel mai bun guvern de dupa 1990”, pe urma, cam cand se profila o integrare rapida in UE, presedintele s-a lamurit: e „un guvern mediocru”. Traian Basescu a intins elasticul tot mai mult, cu iluzia ca acesta se va rupe asa cum se rupe o sfoara. Dar elasticul s-a rupt ca un elastic: l-a plesnit peste mana si, scuzati, bot chiar pe autorul operatiei. Daca cineva dintre noi se distreaza la asemenea operatii pe elastic deschis, sa fie atent: materia