"Cand faci un lucru la timpul optim, totul iti reuseste".
Un talent urias, imperecheat cu o modestie exemplara. Cam asta e cartea de vizita a unuia dintre cei mai de frunte actori ai teatrului romanesc. Oltean de obarsie si de suflet, joaca pe scena Nationalului craiovean, in vreme ce marile scene ale lumii ii plang de dor. Povestea unui copil de taran care a ajuns imparat
Povestea unei viori
- Faptul ca sunteti actor la Teatrul National din Craiova va tine cumva departe de luminile rampei din Bucuresti. Nu v-ati simtit niciodata atras de "centru"? Sau poate ca oltenilor le place sa traiasca impreuna cu neamul lor fierbinte si galagios?
- Intr-adevar, sunt suta la suta oltean, nascut intr-un sat din valea Dunarii, aproape de locul in care a venit pe lume si Amza Pellea, adica de Bailesti. Satul se cheama Giubega si se afla la jumatatea distantei dintre Calafat si Craiova. Acolo e un pamant negru, plin de seve si, credeti-ma, l-am indragit din momentul in care am inceput sa merg pe branci, trecand pragul casei, in batatura. Si nu m-am despartit de el nici in clipa de fata, cand, aproape doua-trei luni pe an, mi le petrec tot acolo, in mijlocul oamenilor pe care i-am cunoscut demult. Asta, si pentru ca mai am acolo rude. Mama inca traieste, are 90 de ani, e foarte vie. In ciuda faptului ca nu are studii superioare si nici clase multe elementare, credeti-ma, ar straluci la orice festival de recitari cu poeziile pe care le stie! O cheama Gherghina, tatal meu o mangaia Violina si lumea ii spune in sat Violeta.
- Cum il chema pe tatal dumneavoastra?
- Pe tata il chema Ion Ilie. Numele meu de familie este Ilie, numele de botez este Gheorghe.
- Si de ce va ziceti asa, ca la scoala: Ilie Gheorghe?
- Intr-adevar, numele meu a ramas ca in clasa intai. Cand am absolvit in 1967 Institutul de Arta Teatrala si Cinematograf
