Când a apărut mai limpede pe scena politică - şi asta s-a întâmplat cu puţin înainte de incidentele care l-au determinat pe Traian Băsescu să-i accepte demisia - Elena Udrea s-a prezentat ca o persoană independentă, cu o profesie clară şi cu o avere personală pe măsură. A respins din capul locului ideea că ar fi fost beneficiara statutului de nevastă a dlui Cocoş, un întreprinzător iscusit, susţinând că averea personală a realizat-o graţie talentelor avocăţeşti cu care s-a născut în Pleşcoiul copilăriei sale.

N-am avut, atunci, motive să nu o credem. Emanciparea femeii este azi o realitate şi nu o politică forţată cum era pe vremuri. Iar dna Udrea - deşi nimeni n-o auzise sau văzuse în calitate de as al barei - nu îndreptăţea prea multe îndoieli. Arăta bine, era dezinvoltă şi câştigase încrederea fostului primar general încă de pe vremea când îl proteja de paparazzi la Golden Blitz, aşa că prezenţa sa la Cotroceni intra în logica lucrurilor. Mai puţin logică a apărut plasarea sa pe o funcţie importantă, precum aceea de şefă a Cancelariei şi, practic, prim consilier, lacunele de ordin politic şi geografic ieind la iveală în cursul nefericitei sale apariţii la o emisiune de la care nu avea a se aştepta la menajamente.

Legenda avocatului de succes Elena Udrea s-a făcut însă praf tocmai în momentul în care şi-a luat mai în serios ca oricând rolul de Ioana D’Arc a anticorupţiei şi de inamic hotărât al „grupurilor de interese” care ar mişuna în jurul premierului. Demascările făcute în direct şi la oră de vârf au generat o firească contradicţie. „Grupurile de interese” au început şi ele să-i scotocească prin biografie şi au descoperit lucruri interesante. Şi anume că avocatul de succes a primit, fără licitaţie, sarcina să apere RAPPS-ul în vreo 20 de procese, dintre care s-a prezentat doar la unul, pierzându-le în serie, dar încasând pentru această performanţă v