O restituire esentiala.

Printr-o minunata intamplare, profesorul Costan Mandrila a intrat in posesia catorva texte eminesciene, pastrate initial in manuscris, de catre dr. Graiss, vienezul casatorit cu sora poetului, Harieta, despre care Eminescu scria cu multa admiratie si iubire: "Am o sora, un geniu in felul ei, cu o memorie ca a lui Napoleon I si cu o intelepciune naturala cum rar se afla". Copiate de mana si, prin urmare, greu de expertizat grafologic, poeziile lui Eminescu au ajuns apoi in fabuloasa arhiva a scriitorului Arsavir Acterian, care le-a primit in dar de la un var al sau, prieten apropiat al doctorului Graiss. Chiar daca paternitatea unui text sau altul poate starni unele controverse si suspiciuni, stilul si ardoarea crestina a poeziilor nu lasa loc nici unei indoieli. In ciuda preocuparilor sale budhist-orientale, Mihai Eminescu n-a incetat nici o clipa sa creada in Dumnezeu, cautand mereu taina mantuirii si adancimile spirituale ale calugariei albe, cea practicata in mijlocul lumii, departe de zidurile manastirii. Multe se pot spune despre Eminescu si despre convingerile lui religioase. Un lucru este cert - amintirea icoanelor ortodoxe din casa copilariei lui si a rugaciunilor savarsite de mama sa, Raluca, dimpreuna cu toata familia Eminovici, nu s-a stins niciodata. Copilaria lui rezoneaza cu mirosul tomnatec si dangatul de alama sfintita al bisericii din Ipotesti, cu aramiul codrilor de la Manastirea Agafton, unde-si petrecea vacantele, la matusile sale calugarite, solitar si vizitat de inspiratii poetice.

In poezii si articole de presa, in cautari stiintifice si studii filosofice, Eminescu nu putea sa uite prima imagine vazuta la nasterea sa. Imaginea unui Crist bland si iubitor, luminat la chip de o lumina de candela. Dar sa-l lasam sa vorbeasca pe Costan Mandrila.

De mic copil am crescut in cultul poeziei lui Emines