Nu sunt unul dintre cei care pun mare preţ pe aprecierile lui Mircea Badea. Cred că mai are nevoie de ceva timp şi de multe realizări profesionale până când să poată emite păreri despre N u sunt unul dintre cei care pun mare preţ pe aprecierile lui Mircea Badea. Cred că mai are nevoie de ceva timp şi de multe realizări profesionale până când să poată emite păreri despre fenomenul presei. Dar, desigur, fiecare e liber să-şi exprime opiniile, iar publicul judecă. Doar că, la sfârşit de săptămână, l-am auzit pe realizatorul de la Antenele 1 şi 3 făcând, în direct, apologia boicotării alegerilor de către electorat. Motivaţia lui poate fi cumva înţeleasă. Scandalurile din ultima vreme nu au reprezentat în niciun caz o propagandă pentru democraţie sau un îndemn la implicare politică. Pe de altă parte însă, neprezentarea la vot poate fi o opţiune individuală. Fiecare poate considera că trăieşte atât de prost - sau atât de bine - încât schimbările politice nu-i pot schimba viaţa. Dar în ce măsură boicotul poate fi folosit ca temă de propagandă tv? Aici lucrurile se complică. În primul rând, un lider de opinie ar trebui să ştie că democraţia aceasta atât de hulită - dar care lui îi garantează chiar şi libertatea de a o înjura - se bazează pe vot. În al doilea rând, dacă electoratul poate ajunge să regrete că i-a trimis la putere pe unii sau pe alţii, în niciun caz neprezentarea la vot nu-i va aduce în frunte pe cei buni. Dimpotrivă: în cazul unui absenteism masiv, rezultatul va fi decis de activiştii fanatizaţi, de clienţii politici şi, mai ales, de cei mulţi aduşi la vot pe bază de pomeni electorale. Cui i-ar plăcea un asemenea rezultat? Avem exemple de boicot chiar la vecinii noştri. Din 2002 şi până în 2004, sârbii au fost chemaţi de patru ori să-şi aleagă preşedintele. La Chişinău, cetăţenii sunt aşteptaţi să-şi aleagă primarul încă din noiembrie 2005. Mare bine au