Micii producatori de produse de panificatie din municipiul Turda au fost inchisi sau sunt pe cale de a-si reduce activitatea, in urma impunerii normelor europene in domeniul productiei de panificatie si morarit. Cu toate ca unii dintre ei aveau produse foarte reusite, asta nu i-a induplecat pe inspectorii sanitari sa le puna lacat pe porti.
Atelierele de lucru sunt prea mici, nu au destule incaperi pentru fluxul de productie si normele de igiena nu sunt indeplinite „ca la carte”.
Unul dintre motivele pentru care Autoritatea de Sanatate Publica Cluj a luat masuri in privinta agentilor economici din panificatie a fost necesitatea alinierii acestora la normele impuse de legislatia in vigoare.
Conform unui raport prezentat in urma controalelor pe la brutarii si patiserii in zona Turzii, s-a constatat ca este suficient ca 60% din unitatile de panificatie din Turda sa produca pentru ca necesarul municipiului sa fie acoperit.
Practic, in localitate functionau la inceputul anului 12 unitati de panificatie, in principal, cofetarii si brutarii, care alimentau atat zona centrala a municipiului, cat si cea din cartierul Oprisani. Dupa vizita lor pe la agentii economici, 5 unitati au fost puse pe butuci: s-au inchis sau sunt in curs de sistare a activitatii.
Alte 7 cofetarii si brutarii respecta legislatia in vigoare pentru ca au investit sume importante in retehnologizare si compartimentarea unitatilor de productie. Acestea pot acoperi cererea de pe raza municipiului Turda.
Ce norme nu sunt respectate?
Inca de anul trecut, patronii din morarit erau avertizati ca trebuie sa modernizeze unitatile in conformitate cu normele europene. Practic, ar fi fost suficient sa fie inceput un program de modernizare, pentru a se vedea bunavointa de a se adapta la cerinte.
Mai mult, pentru patronii care nu stiau in