Ieri s-a pus punct crizei politice din România. Conducerile PNL şi ale PD au hotărât că cel mai bine este să rămână împreună la guvernare. Ultimul scandal al Alianţei a început odată cu declaraţiile Elenei Udrea legate de bileţelul buclucaş al lui Călin Popescu Tăriceanu şi a culminat cu prezentarea lui de către Traian Băsescu. Conducerea PNL şi-a reafirmat, în urma şedinţei Biroului Politic Central, dorinţa de a rămâne în alianţă alături de PD. Însă, liderii PNL i-au transmis preşedintelui Traian Băsescu faptul că ar trebui să fie un mediator între partidele politice şi nu un motiv de gâlceavă. Şi liderii democraţi au decis ieri, după consultarea membrilor partidului în Colegiul Director, că nu vor ieşi de la guvernare. La votul deschis au existat cinci abţineri, dar niciun vot nu a fost dat pentru părăsirea Executivului.
PD rămâne la guvernare, dar nu cu orice preţ
Preşedintele PD, Emil Boc, a declarat ieri că formaţiunea sa politică nu are motive să părăsească guvernarea în acest moment, dar nici nu va rămâne la putere cu orice preţ. Boc a adus în atenţie protocolul Alianţei care este, de fapt, „şi un contract cu alegatorii, iar promisiunile electorale trebuie să fie duse la bun sfârşit”. „PD nu mai poate fi păcălit cu declaraţii pacifiste şi nu va mai suporta, la nesfârşit, atacurile liberalilor”, spune Emil Boc. Ieri s-au prezentat şi obiectivele strategiei post-aderare elaborată de PD. Printre acestea se numără garantarea, în viitor, a unui nivel de trai asemănător cu cel din UE şi adoptarea euro în 2014. Problema ieşirii de la guvernare a PD a fost tranşată la vot, membri Colegiului Director respingând această propunere. Boc a mai spus că astăzi conducerea partidului ar putea lua o decizie cu privire la colaborarea cu PNL. Referindu-se la problema „bileţelului”, Emil Boc a precizat că premierul Tăriceanu a greşit şi trebuie să îşi asume re