Numele ii vine din antichitate, de la Gentius, regele Iliriei, care a descoperit si a mentionat pentru prima oara intr-un tratat aceasta planta medicinala. De mai bine de doua mii de ani, gentiana este folosita in toata Europa ca tonic amar, ca antitoxic si stimulent al functiilor ficatului. In medicina populara româneasca, gentiana ocupa un loc de cinste, fiind denumita de catre vindecatorii populari din nordul tarii „capitanul buruienilor de leac“. Este folosita ca tonic digestiv si al intregului organism, precum si ca remediu impotriva diferitelor otraviri. Are tulpinile lungi, de pâna la jumatate de metru, si arcuite, flori superbe - albastru-mov, radacinile sunt lungi ca niste fire si extrem de amare, motiv pentru care planta mai este numita la noi si fierea-pamântului. Se recolteaza la fel ca si cerentelul, in noiembrie, prin dezgropare. Se culege radacina (rizomul), se spala rapid in apa rece, se despica in doua sau in patru si se usuca in strat subtire, in locuri lipsite de umiditate si bine aerisite. Atunci când radacinile capata o consistenta lemnoasa si devin casante, rupându-se cu un pocnet sec, procesul uscarii s-a incheiat. Rizomii de gentiana se pastreaza in saculeti de hârtie, in locuri curate si lipsite de umiditate. In continuare vom prezenta câteva utilizari terapeutice ale gentianei. Uz intern Crize biliare, dischinezie biliara, prevenirea litiazei biliare - se administreaza radacina de gentiana sub forma de tinctura, din care se ia câte o lingurita, diluata intr-un sfert de pahar cu apa, de trei-patru ori pe zi. Cele mai bune momente pentru administrare sunt dimineata, imediat dupa trezire, si cu un sfert de ora inaintea meselor principale. Boli de ficat - radacina de gentiana are efecte tonice hepatice, adica stimuleaza functia si ajuta la regenerarea celulei hepatice, inhiba - conform unor studii recente - dezvoltarea virusurilor care afecteaza