Premierul conservator polonez a cerut ieri demisia primarului liberal al Varşoviei, Hanna Gronkiewicz-Waltz, de abia aleasă în funcţie, reproşându-i că a depăşit cu două zile termenul pentru depunerea declaraţiei privitoare la veniturile soţului ei, relatează AFP. "Este evident că şi-a pierdut postul din monentul în care termenul a expirat. Din punct de vedere juridic, nu mai este primar al Varşoviei", a declarat Jaroslaw Kaczynski. Potrivit acestuia, "noi alegeri municipale sunt inevitabile". La alegerile municipale din noiembrie, fostul preşedinte al Băncii Centrale a Poloniei şi vicepreşeddinte al Băncii europene pentru Investiţii şi Dezvoltare l-a învins pe candidatul conservator, fostul premier Kazimierz Marcinkiewicz. Gronkiewicz-Waltz contestă necesitatea de noi alegeri. "Nu se simte vizată de aceste reproşuri", a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Tomasz Andryszczyk. Ea nici măcar nu are obligaţia de a depune declaraţia de avere a soţului, a adăugat el, bazându-se pe analize juridice. "De ani de zile societatea lui Waltz, specializată în expertize asupra traficului rutier ,nu a desfăşurat activităţi în capitală", a explicat oficialul. Primarul a criticat drept "neconstituţională" legea care obligă primarii şi consilierii locali să depună declaraţii privitoare la bunurile lor şi cele ale partenerului de viaţă într-un interval de 30 de zile de la alegeri, în caz contrar pierzându-şi postul. "Acest aspect încalcă principiul proporţionalităţii sancţiunii faţă de infracţiunea comisă", a explicat Andryszczyk. Potrivit Ministerului de Interne, circa 700 de aleşi locali, printre care 177 de primari, au întârziat în ceea ce priveşte depunerea declaraţiilor de avere. (NewsIn)
Premierul conservator polonez a cerut ieri demisia primarului liberal al Varşoviei, Hanna Gronkiewicz-Waltz, de abia aleasă în funcţie, reproşându-i că a depăşit cu două zile te