Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bush: Este vital ca succesul din Irak sa fie obtinut pentru a feri America de un alt 11 septembrie

Publicat in HotNews, miercuri 24 ianuarie 2007 ·

Presedintele american George W. Bush a prezentat, miercuri dimineata, cel de-al saselea discurs despre “Starea Uniunii” de la preluarea puterii la Casa Alba. Liderul american si-a exprimat temerile conform carora dependenta de petrolul strain ii face vulnerabili la terorism si a vorbit despre necesitatea unor reforme in sistemul judiciar.

”Statele Unite este in mare masura dependenta de petrolul din exterior de prea mult timp, iar aceasta dependenta ne face vulnerabili la regimuri ostile si la teroristi si face mult rau economiei noastre”, a declarat presedintele in discursul sau.

„In viitor se va pune accent pe utilizarea surselor energetice nepoluante. Vom diminua consumul de benzina cu 20% in urmatorii 10 ani, ceea ce va duce la o reducere a importurilor de petrol cu circa 35 milioane de barili”, a declarat liderul de la Casa Alba.

Bush si-a inceput discursul felicitand partidul democrat pentru reusita din 7 noiembrie si a salutat numerea lui Nancy Pelosi in functia de presedinte al Camerei Reprezentantilor. Acesta a subliniat necesitatea unei mai bune colaborari intre administratia de la Washington si Congresul american si a vorbit despre nevoia imbunatatirii sistemului judiciar.

„Dorim crearea unui sistem judiciar impartial. Administratia se va asigura ca tribunalele vor avea destui judecatori pentru a putea instrumenta cazurile in interesul sistemului judiciar. Scopul tuturor este sa protejam cetatenii Statelor Unite”, a afirmat Bush.

Conflictul din Irak ramane prioritatea Statelor Unite

Presedintele de la Casa Alba a readus in discutie necesitatea sustinerii stategiei din Irak. Acesta a precizat ca "razboiul contra terorismului este un razboiul unei generatii, iar pentru a fi castigat trebuie sa luptam cu dusmanul".

„Este vital ca succesul din Irak sa fie obtinut iar America sa f

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Bolojan, după întâlnirea cu Macron: Am reconfirmat menținerea prezenței militare în România și parteneriatul strategic

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat că una dintre concluziile reuniunii de la Paris, privind situaţia din Ucraina şi provocările de securitate din Europa, a fost aceea conform căreia cea mai bună formulă pentru rezolvarea crizei este cola

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 10 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

765 de directori „din pix”

Buna ziua Brasov acum 57 minute
În anul şcolar 2023-2024, erau ocupate „prin detaşare în interesul învăţământului” 2.101 posturi de conducere în şcoli, din care 1.373 posturi de directori şi 728 posturi de director adjunct, potrivit celui mai nou Raport privind situaţia din învăţă

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 4 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 10 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 7 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Istvan Kovacs, favorit să arbitreze Fenerbahce - Galatasaray

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Istvan Kovacs e favorit să arbitreze Galatasaray - Fenerbahce, derby care va avea loc pe 24 februarie, în etapa 25 din campionatul Turciei.

Vremea

București
acum

-4°
joi

-9°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-6°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-8°
joi

-8°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-8°
joi

-8°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°