# Vointa politica autohtona a "escaladat" reglementarile trasate de Marile Puteri in cadrul Conventiei de la Paris (1858) * Momentul celebrat a constituit un punct de inflexiune in relatiile dintre inca necreatul stat roman si Imperiul Otoman, respectiv puterile garante Data de 24 ianuarie 1859, alaturi de 10 mai 1866, 10 mai 1877 si de 1 decembrie 1918 reprezinta reperele temporale definitorii pe care se sprijina constiinta nationala.Esecul evenimentelor revolutionare de la 1848 nu a presupus automat abandonarea ideii de desavarsire a unitatii Principatelor. Din exil, concentrata in marile centre de putere ale Europei (Paris, Londra, Viena, Constantinopol sau Trieste), elita intelectuala ce raspandise "primavara popoarelor" in spatiul autohton, era pregatita pentru un nou pariu - o ampla aventura diplomatica initiata tot in scopul unirii Principatelor. Curajosul ramasag s-a dovedit a fi, in cele din urma, castigator.Astfel, cu ocazia Congresului de Pace de la Paris (epilog al razboiului Crimeii), problema romaneasca, integrata in "chestiunea orientala", a devenit, pentru prima oara dupa mult timp, de actualitate pentru mai marii continentului. Conform prevederilor trasate, Poarta trebuia sa se ingrijeasca in Moldova, respectiv in Muntenia, de convocarea unor adunari ad-hoc, in cadrul carora romanii sa isi exprime vointa in ceea ce priveste unirea. Rezultatul pozitiv al votului inregistrat in ambele provincii istorice a constituit motivul unei alte conferinte a Marilor Puteri, desfasurata, de asemenea, in capitala Frantei. Aici a fost elaborata, practic, o noua formula constitutionala unica prin care era trasat viitorul Principatelor - Conventia de la Paris. Functionarea componentelor teritoriale ale uniunii statale partiale hotarate peste hotare, denumita generic "Principatele Unite ale Moldovei si Valahiei", era asigurata de cateva organisme comune, dar de doi