Seful Statului a reluat teme majore ale politicii externe si de securitate a Romaniei. Intre altele a reafirmat onorarea angajamentelor fata de aliati in Irak si Afghanistan, ceea ce este o conduita respectabila in sine.
Este insa ceva ce ar trebui, dupa mine, sa insoteasca prezentarea politicii externe si de securitate cand se fac referiri la Irak si Afghanistan. Mai ales la Irak care, prins in vartejul unui cvasi-razboi civil, afecteaza toata zona Orientului Mijlociu. Nu ma numar printre cei care sustin o retragere precipitata din Irak - desi am avut mari rezerve, de la inceput, fata de strategia elaborata de Cheney, Rumsfeld, Wolfowitz, Feith etc.; "cut and run" nu este formula de a limita stricaciunile in conditiile actuale. Pe de alta parte, intrucat facem parte din cele doua coalitii (in Afghanistan sub egida NATO) este normal sa se prezinte, cat de cat, mersul evenimentelor pe cele doua fronturi. Intr-o democratie, chiar daca politica externa si de securitate nu se decide intr-o agora, cei alesi trebuie sa explice cetatenilor care sunt urmarile optiunilor facute, cu impliniri si esecuri, intentii de viitor.
Romanii afla despre Irak si Afghanistan din media interna, care reda articole aparute in presa straina, pozitii ale unor oficiali si experti din afara. Avem si comentarii ale unor analisti autohtoni. Dar nu este suficient. Trebuie sa se depaseasca monotonia propozitiilor ce subliniaza respectarea angajamentelor fata de aliati. Acest tip de discurs are merite, dar nu umple un gol: informatii oficiale privind desfasurarea evenimentelor. Uneori am sentimentul ca, desi suntem prezenti in Irak si Afghanistan cu trupe (unii ar spune ca nu combatante), modul in care unii se raporteaza la aceasta situatie este ca si cum nu am fi partasi la operatiunile militare de acolo (unii ar zice ca "americanii si britanicii sunt acolo, fiindca asa au decis ei; noi
