In lipsa unor fonduri mai consistente, a "capitalului", cum se zice, e greu de crezut ca Primaria poate mai mult decit sa dea cu matura prin Piata Unirii. M-a uimit dintotdeauna imaginatia ieseanului. Nu cunosc cetatean mai ingenios si mai inventiv-fantezist decit el. Ieseanul are (si inca din belsug!) solutii imprevizibile pentru orice problema, pentru orice dificultate, pentru orice impas. Pentru iesean nu exista vreo "cvadratura a cercului", vreo problema reputat irezolvabila. Aceasta admirabila insusire (imaginatia!) ii vine, desigur, din afundul si vicisitudinea timpurilor, ca o consecinta a incercarilor, a "pragurilor" la care a fost supus, a "provocarilor" de tot felul. Si pe care, mereu si mereu, invincibil si glorios, ieseanul le-a trecut...
Dar sa vin si la subiect. Zilele trecute, pe seara si intuneric, am primit un telefon. Cineva, un june din capitala (persoana foarte importanta, prin urmare, un gazetar) m-a somat cu o intrebare perfida: "ce opinie aveti in legatura cu proiectul de a renova Piata Unirii?". Inventiv si abil ca tot ieseanul, nu m-am lasat descumpanit de intrebare. I-am raspuns imediat ca nu am stire de vreun proiect edilitar mai precis si ca, de fapt, aspectul de santier al numitei piete (ca si mormanele de moloz din cuprinsul ei) nu reprezinta decit o aparenta, un miraj. Nimeni nu are de gind sa modifice intr-un chip radical Piata Unirii. Nici nu prea e cu putinta o atare idee. Nu sint fonduri, nu e "capital", nu e mina de lucru. "Dar de unde v-a venit?", l-am intrebat pe jurnalist, la rindu-mi. Mi-a raspuns netulburat: "e o idee pe care am gasit-o pe un forum de discutii iesean; se vorbea acolo de un Proiect". Abia acum s-a facut ziua in mintea mea. Abia in acest suprem moment m-am "prins". Ideea cu pricina nu era numai o vorba in vint, ea isi avea sorgintea in fantezia unui iesean. Venea, negresit, de la un ins imaginativ. De la un
