„De cand taranii parlesc porcul la sacrificare, nu mai intalnim opinci lasate la bariere” (Vasile Stiuliuc)
Vad pe masini o reclama cu un termen pe care l-am creat eu acum cativa ani: Edenia. Asa numisem „Gradina Maicii Domnului”, gandindu-ma la frumusetile acestui „picior de plai” continental.
Acum zic acestei „guri de rai” Euronia, gandindu-ma ca, fiind (re)primita in Europa, tara din Carpati, ar putea purta si acest (nou) nume.
E drept ca un amic istoric, bizuindu-se pe aprehensiunea mea pentru jocurile de cuvinte, mi-a zis, apropo de amenintarea din trecut cu pasalacul (un fel de stat unit al Turciei sau republica unionala a Otomaniei) care avea ca poarta (a raiului!) raiaua, ca nu trebuie vazuta intrarea noastra in UE ca pe o extensie statala, ca pe o includere intr-un imperiu, ci ca pe un fel de spatiu Schengen extins, unde se pot crea/folosi in comun aceleasi valori.
La asta m-am gandit si eu cand am vorbit, initial, de Edenia si, acum, de Euronia (atentie sa nu confundati n cu m!) ca pamant al fagaduintei. Vom vedea ce bucurii si ce servituti va trebui sa „patim” prin aceasta aderare. Oricum, un Craciun cu vechi datini si porc eutanasiat fara somnifere am mai prins!
N.B. Batrana mea mama, atunci cand am vrut sa-i cumpar inlocuitor pentru sacrificatul din Ignat, a zis ca nu mai vrea, fiindca-i e frica de Europa mai abitir ca de perceptor sau militian altadata, care-o tachinau ca fabrica tuica la oala. Cine spunea ca traditiile nu sunt niste nostalgii mai puternice? „De cand taranii parlesc porcul la sacrificare, nu mai intalnim opinci lasate la bariere” (Vasile Stiuliuc)
Vad pe masini o reclama cu un termen pe care l-am creat eu acum cativa ani: Edenia. Asa numisem „Gradina Maicii Domnului”, gandindu-ma la frumusetile acestui „picior de plai” continental.
Acum zic acestei „guri de rai” Euronia, gandindu-ma ca, fiind (re)primi
