Nimeni nu poate spune, nici la Paris, nici la Marsilia, nici in alta parte a Frantei, in ce consta programul politic al lui Ségolène Royal, o candidata foarte serioasa la postul de presedinte al Republicii franceze. Si e absolut normal, pentru ca Ségolène Royal are o existenta mistica, e, intr-un fel, o reincarnare a Ioanei d’Arc. Nu o intrebam pe Ioana d’Arc daca are vreun program. Vocile ceresti ii soptesc cuvinte stranii.
De exemplu, cuvintul „bravitudine“*, care si-a facut brusc aparitia pe scena. Bravitudinea nu e acelasi lucru cu bravura, termen cavaleresc, cu ajutorul caruia se subliniaza valoarea unui soldat in fata dusmanului. Ce e atunci „bravitudinea“? O stare, o esenta filozofica poate, nu se stie. Sau poate ca e un sinonim pentru „a se tine demn“. Prevalarea de aceasta bravitudine ar vrea, de fapt, sa spuna ca persoana respectiva nu se tine de glume. Un lucru e sigur, si anume ca lui Ségolène Royal nu-i place ca lumea sa glumeasca cu lucrurile serioase: de exemplu, ea l-a pus la colt pe purtatorul sau de cuvint, Arnaud Montebourg, care glumise la televizor pe seama partenerului ei de viata, François Hollande. Dl Montebourg e pedepsit, profesoara de la scoala ii interzice sa vorbeasca in numele ei vreme de o luna. Dupa care va putea sa se intoarca. Dar va trebui sa fie foarte atent. inca o glumita de acest gen si ar putea fi concediat definitiv.
in tot acest timp, Nicolas Sarkozy urmareste sa cistige atentia publicului prin oficiul cartilor. Tocmai a aparut o biografie a lui, semnata de jurnalista Catherine Nay, Nicolas Sarkozy, un pouvoir nommé désir (la Editura Grasset), aluzie directa la celebrul film al lui Elia Kazan, Un tramvai numit dorinta, cu Marlon Brando. Nu incape indoiala ca Nicolas Sarkozy nu seamana, fizic, cu Marlon Brando. E mic, cu un bust curios de ingust fata de partea dorsala, cu o alura in acelasi timp vioa
