Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu se lupta la vedere nu doar pentru castigarea electoratului Aliantei, ci si pentru controlul institutiilor importante ale statului. Pe dedesubt insa razboiul se duce pentru castigarea influentei in sectoare-cheie ale economiei nationale. Instrumentele pe care le folosesc cei doi in aceste confruntari sunt foarte diferite: in vreme ce presedintele isi foloseste greutatea functiei pentru a-l mitralia pe primul ministru ca incearca sa influenteze justitia pentru a-l scoate basma curata pe Dinu Patriciu sau ca aduce mafia la masa Guvernului, premierul face aliante politico-mediatice cu adversarii lui Basescu si se foloseste de Guvern pentru a emite ordonante si hotarari in favoarea liberalilor sau a grupului de interese care misuna in jurul Executivului.

Lupta este la prima vedere inegala pentru ca presedintele are cu adevarat de partea sa doar simpatia populara. Raman intre paranteze democratii, care prefera confortul si complicitatile in locul deciziilor dure, si liberalii platformisti, prea putini, prea slabi si foarte interesati sa faca din Basescu propriul vehicul electoral. In plan institutional Traian Basescu nu se poate baza nici pe independenta serviciilor secrete, nici pe loialitatea lor, la fel cum nu poate conta nici pe echilibrul posturilor publice de radio si televiziune. Mult mai abil si mai flexibil, Calin Popescu Tariceanu si-a pastrat si fructificat relatiile de amicitie cu toate partidele parlamentare: s-a folosit de PRM pentru a-l pune pe Bogdan Olteanu seful Camerei Deputatilor, s-a folosit de televiziunile fondate de Dan Voiculescu pentru a face propaganda anti-Basescu, s-a folosit de PD pentru a demonstra ca liberalii si democratii sunt buni parteneri si ca presedintele este deplasat atunci cand denigreaza Guvernul si PNL, s-a folosit de UDMR pentru a bloca Legea Agentiei Nationale de Integr