Daca la Ateneul Roman un concert cu Carmina Burana a lui Carl Orff a adunat puzderie de melomani, inclusiv politicieni si sefi de misiuni diplomatice – cum poti sa te simti sub cupola fastuoasei cladiri, inconjurat de bodyguarzi care te supravegheaza in fiecare minut, fie ca este vorba de Prokofiev sau de Orff, oare care era mai periculos? –, la Palatul Cantacuzino, devenit si Muzeul „George Enescu“, nu au fost decit iubitori de muzica. Only.

Exclusiv amatori de jazz si mai putin de fite protocolare. Entuziastii unui gen, care, chiar daca nu piere, nici nu reuseste sa depaseasca un anume grad de interes, pentru a deveni si „popular“. Pentru a nu mai fi considerat gen „elitist“, cu un public de nisa, educat, stiutor si simtitor in ale muzicii. Nu doar de jazz. Un public, cam acelasi de-a lungul anilor, care a populat un elegant colt (mijloc, chiar) din eleganta resedinta a lui Grig Cantacuzino – zis „Nababu“, unchiul Marucai Cantacuzino, sotia lui George Enescu. Un George Enescu de bronz, proptit solemn pe un piedestal paralelipipedic, a si supra-vegheat, cu un aer solemn si tolerant, concertul de sub auspiciile Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, in ciclul „Maestrii jazzului romanesc“. Un serial binevenit, aflat in plina derulare, ultimul invitat fiind saxofonistul Garbis Dedeian. Aflat la apogeul carierei sale, a fost protagonistul unei seri in care s-a produs, alaturi de pianistul Marius Vernescu, si tinarul contrabasist Razvan Cojanu.

Gazdele ciclului de manifestari au fost aceiasi doi vajnici combatanti, adevarat, cu vechimi in munca diferite, tenacele si neobositul organizator-promotor-comentator Alexandru Sipa si inevitabil-nelipsitul critic de jazz, entertainer si enciclopedist-documentarist, ajuns un punct de referinta pentru destinul jazzului romanesc, Florian Lungu, zis si „Moshu“, cum il alinta prietenii chiar d