"In loc sa aplaude si sa sustina Raportul final al Comisiei prezidentiale...". Pe acest ton vizibil iritat si-a marturisit Vladimir Tismaneanu "socul suprem" dupa ce a luat cunostinta de reactiile critice referitoare la premisele discutabile, tezele eronate si concluziile de multe ori fortate ale documentului pe care l-a prezidat.
O reactie care pune sub semnul intrebarii declaratiile lui Vladimir Tismaneanu despre disponibilitatea comisiei sale de a angaja un dialog deschis cu toti aceia care pot aduce argumente convingatoare pentru corecta evaluare a genezei, evolutiei, formelor de manifestare si urmarilor dramatice ale fenomenului comunist in Romania.
Contrar alegatiilor lui Vladimir Tismaneanu, exista in societatea romaneasca un semnificativ consens in ceea ce priveste nevoia unui demers stiintific, deasupra oricarui partizanat ideologic, privind evaluarea comunismului din Romania, ca fenomen istoric determinat si riguros etapizat, clar definit atat sub raportul proiectelor sale, cat si al consecintelor efective ale acestuia. Asa dupa cum se insista, pe buna dreptate, asupra necesitatii ca o asemenea analiza sa se soldeze cu identificarea vinovatiilor reale, individualizate in ceea ce priveste instaurarea, functionarea si mentinerea sistemului totalitar in Romania. Dar, dupa cum demonstreaza tot mai numeroasele semnale venite din partea unor segmente reprezentative ale clasei politice si ale societatii civile, "Raportul Tismaneanu", prin faptul ca este mai mult un exercitiu de retorica politica si mult mai putin o analiza stiintifica, este susceptibil sa serveasca drept "platforma teoretica" pentru o noua si dureroasa divizare a societatii romanesti, ca urmare a punerii in act a unor aprecieri globale, a unor masuri nediferentiate, care deschid calea unor culpabilizari colective si unor pedepse aplicate "in bloc". In acest fel reinvie, sub o alta form
