- Editorial - nr. 258 / 25 Ianuarie, 2007 Am sperat ca, odata cu intrarea in Uniunea Europeana, romanii vor beneficia de o noua calitate a vietii, daca nu de natura materiala, cel putin spirituala. Banuiam ca, dupa trecerea pragului intr-o alta lume, duhurile rele ale anilor petrecuti dupa Cortina de fier nu-si vor mai arata coltii si cu totii vom beneficia de o binemeritata binecuvantare, care sa astearna, peste noi, ganduri bune, mai multa armonie si pace. N-a fost sa fie asa, pentru ca, iata, dihonia si-a bagat coada tocmai acolo unde nu trebuia, starnind furtuni gata sa dea cu noi de pamant, infatisandu-ne in vazul lumii civilizate ca niste oameni lipsiti de caracter, veniti in lume de la polul opus, acolo unde instinctele sunt cele care ii domina pe oameni. Stim foarte bine ca majoritatea populatiei europene ne-a privit cu suspiciune si neincredere inca din primul an al candidaturii noastre la aderare, atentionandu-si, fiecare in felul ei, liderii unificarii sa nu-si faca de lucru cu romanii, pentru ca, din motivele stiute, nu-i o afacere buna. Pentru ca nu i-au ascultat, replica cetatenilor Uniunii a fost dura, prin respingerea de catre olandezi si francezi, dupa care ar fi urmat si altii, a Constitutiei europene, continuata apoi cu repetate scandaluri de presa pe tema invaziei fortei de munca romanesti in spatiul comunitar, indeosebi in Anglia. Cu o presa proasta in spate si cu o multime de metehne proprii pe care nu aveam nici un motiv sa le scoatem la vedere, se cuvenea sa pasim in sanctuarul civilizatilor mai sfiosi si mai cuminti, afisandu-ne cu staruinta mai degraba partile noastre atragatoare, care ne-ar fi umanizat mai mult in fata lor, permitandu-ne sa realizam mai usor puntea de legatura intre noi si ei, de care ar urma sa beneficiem in primul rand noi. De altfel, nu putem spune ca, in cele din urma, occidentalii nu si-au manifestat generozitatea fat