Deşi face obiectul unui dosar penal în care sunt cercetaţi mai mulţi oficiali ai statului, vânzarea companiei continuă Oferta statului pentru vânzarea unui pachet de 67,5% din Deşi face obiectul unui dosar penal în care sunt cercetaţi mai mulţi oficiali ai statului, vânzarea companiei continuă Oferta statului pentru vânzarea unui pachet de 67,5% din acţiunile companiei de distribuţie a energiei electrice Electrica Muntenia Sud expiră la 17 iulie. Până atunci, trebuie semnat contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, altfel statul riscă să reia licitaţia pentru privatizarea celei mai valoroase companii de distribuţie a electricităţii şi, implicit, să piardă 820 milioane de euro, cât e oferta financiară depusă de Enel. Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), noul acţionar al Electrica Muntenia Sud, a anunţat ieri că a prelungit cu 180 de zile, până la 17 iulie, valabilitatea ofertei de vânzare a pachetului majoritar de acţiuni ale companiei. Vânzarea acţiunilor, începută de MEC, continuată de AVAS Câştigătorul licitaţiei pentru privatizare a fost desemnat grupul italian Enel, în luna iunie 2006. Potrivit ofertei financiare depuse, Enel va plăti 820 milioane de euro, din care circa 400 milioane de euro pentru achiziţia directă a unui pachet de 50% din acţiuni, diferenţa urmând să fie aport de capital până la o participaţie de 67,5%. Reprezentanţii Enel s-au declarat mulţumiţi de decizia AVAS cu privire la "reluarea" procesului pentru finalizarea privatizării Electrica Muntenia Sud. "Acest demers reprezintă un pas înainte în direcţia cea bună şi ne dă încredere în ceea ce priveşte posibilitatea de a semna contractul de privatizare curând, pentru a finaliza tranzacţia", a declarat Matteo Codazzi, Country Manager Enel pentru România. De altfel, şeful Enel, Fulvio Conti, a efectuat, săptămâna trecută, o vizită în România, pentru a se întâlni