Mai toate cărţile despre sex sînt proaste, şi asta din două motive. Mai întîi pentru că din toate sensurile pe care le-a avut odată cuvîntul sex, memoria noastră nu mai reţine decît înţelesul uzual al actului sexual. Că sexul poate avea şi alte semnificaţii omeneşti, putînd de pildă să fie definit genotipic, fenotipic, hor­monal sau psihologic, toate acestea sînt amănunte medicale de care ne lepădăm repede în graba de a gusta din singura voluptate pe care acest cuvînt ne-o mai poate stîrni astăzi: coitul în puritatea lui fiziologică. Şi astfel sexul a devenit sinonim cu actul sexual, cînd de fapt, vorba lui Evola, chipul cel mai sigur de a degrada sexul este să-l reduci la împerecherea sacadată a unor fiinţe pentru care ardoarea copulaţiei a devenit suprema desfătare. Al doilea motiv pentru care cărţile despre sex sînt proaste este că, sub cuvînt că îţi înfăţişează adevărul ultim cu privire la misterul relaţiei sexuale, ele îţi vînd iluzii menite a te condiţiona pavlovist. Sub pretext că te luminează profund, te excită degeaba. Şi astfel, lămurirea de care ai parte citindu-le este invers proporţională cu pofta pe care lectura lor ţi-o strecoară în vine. Urmarea e că, deşi nu ai aflat nimic nou despre acel ceva pe care l-am făcut cu toţii în anumite clipe ale vieţii, dorinţa de a-l mai face iarăşi creşte în chip drastic. Iată de ce răsfoirea unei cărţi al cărei conţinut gravitează în jurul sexului îl preschimbă pe cititor într-un semi-obsedat sexual. Închide cartea nemaiavînd în cap de cît o singură dorinţă: trăirea pe viu a cunoştinţelor teoretice din paginile cărţii. În privinţa aceasta, cartea lui Julis Evola nu este una despre sex. Însuşi titlul cărţii ne dă de înţeles că aici avem de-a face cu altceva decît cu o lucrare de popularizare a cunoştinţelor de igienă sexuală, şi asta fiindcă asocierea sexului cu metafizica te duce cu gîndul la o alianţă contra-natură î