Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O carte fără sex

Publicat in Romania Literara, vineri 26 ianuarie 2007 ·

Mai toate cărţile despre sex sînt proaste, şi asta din două motive. Mai întîi pentru că din toate sensurile pe care le-a avut odată cuvîntul sex, memoria noastră nu mai reţine decît înţelesul uzual al actului sexual. Că sexul poate avea şi alte semnificaţii omeneşti, putînd de pildă să fie definit genotipic, fenotipic, hor­monal sau psihologic, toate acestea sînt amănunte medicale de care ne lepădăm repede în graba de a gusta din singura voluptate pe care acest cuvînt ne-o mai poate stîrni astăzi: coitul în puritatea lui fiziologică. Şi astfel sexul a devenit sinonim cu actul sexual, cînd de fapt, vorba lui Evola, chipul cel mai sigur de a degrada sexul este să-l reduci la împerecherea sacadată a unor fiinţe pentru care ardoarea copulaţiei a devenit suprema desfătare. Al doilea motiv pentru care cărţile despre sex sînt proaste este că, sub cuvînt că îţi înfăţişează adevărul ultim cu privire la misterul relaţiei sexuale, ele îţi vînd iluzii menite a te condiţiona pavlovist. Sub pretext că te luminează profund, te excită degeaba. Şi astfel, lămurirea de care ai parte citindu-le este invers proporţională cu pofta pe care lectura lor ţi-o strecoară în vine. Urmarea e că, deşi nu ai aflat nimic nou despre acel ceva pe care l-am făcut cu toţii în anumite clipe ale vieţii, dorinţa de a-l mai face iarăşi creşte în chip drastic. Iată de ce răsfoirea unei cărţi al cărei conţinut gravitează în jurul sexului îl preschimbă pe cititor într-un semi-obsedat sexual. Închide cartea nemaiavînd în cap de cît o singură dorinţă: trăirea pe viu a cunoştinţelor teoretice din paginile cărţii. În privinţa aceasta, cartea lui Julis Evola nu este una despre sex. Însuşi titlul cărţii ne dă de înţeles că aici avem de-a face cu altceva decît cu o lucrare de popularizare a cunoştinţelor de igienă sexuală, şi asta fiindcă asocierea sexului cu metafizica te duce cu gîndul la o alianţă contra-natură î

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alegeri locale 2024 Prezența la vot până la ora 22.00, în județele Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 29 minute
Astăzi, 9 iunie 2024, au avut loc alegerile locale și europarlamentare în România. Astăzi, 9 iunie 2024, au avut loc alegerile locale și europarlamentare în România. Până la ora 22.00, la nivelul județului Constanța, au votat 303.168 de alegător

UPDATE - Decizie şoc în Franţa: Emmanuel Macron anunţă dizolvarea Adunării Naţionale, în urma înfrângerii suferite de alianţa de guvernare în alegerile europarlamentare. Scrutinul este convocat pentru 30 iunie şi 7 iulie

News.ro acum 25 minute
Preşedintele Emmanuel Macron a anunţat duminică seară dizolvarea Adunării Naţionale (parlamentul france), în urma înfrângerii suferite de alianţa de la guvernare în alegerile europarlamentare, care a ajuns pe locul al doilea, la mare distanţă de rez

George Simion: „Să nu credeţi exit-poll-urile. Partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la putere"

HotNews acum 45 minute
Liderul AUR, George Simion, a transmis duminică seară membrilor şi simpatizanţilor formațiunii sale să nu creadă rezultatul exit-poll-urilor şi a susţinut că „partidul corupt comasat a vrut să se asigure prin toate metodele că se va menţine la puter

Nicolae Ciucă după exit-poll: Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc

G4Media acum o ora
Nicolae Ciucă, declarații după exit-poll: Este o lecție a românilor, care au dat o lecție de democrație. Peste 2,3 milioane de români au votat ca PNL să reprezinte cea mai puternică forță de dreapta din România și le mulțumesc Le mulțumesc celor 54%

Spaniolul Carlos Alcaraz a câştigat primul său titlu în faţa lui Alexander Zverev, la Roland Garros

Mediafax acum 2 ore
Înfruntându-l pe Alexander Zverev în finala de la Roland Garros, spaniolul Carlos Alcaraz şi-a adjudecat primul său titlu la Porte d'Auteuil. După ce s-a chinuit o vreme şi a fost condus de numărul 4 mondial cu două seturi la unu, Alcaraz a întors j

Un microbuz a luat foc pe autostrada la Sibiu. Toți pasagerii au reușit să iasă la timp

Ziare.com acum 2 ore
Pompierii și specialiștii SMURD au intervenit duminică pe autostrada A1, unde un microbuz a luat foc pe carosabil. Incidentul a avut loc în județul Sibiu și toți cei 8 pasageri, alături de șoferul autovehiculului au reușit să iasă în siguranță. ”Pom

Grenadă de mână defensivă, găsită într-un parc din Satu Mare

G4Media acum o ora
Pompierii au intervenit, duminică, pentru a ridica o grenadă defensivă găsită într-un parc din Satu Mare, transmite News.ro. ”Astăzi, 09.06. a.c., echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Someş” al judeţului Satu Mare a in

Incendiu la fabrica Borsec din Harghita: Sunt flăcări puternice și degajări mari de fum

Wall-Street.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit în zona de birouri a fabricii de îmbuteliere a apei minerale din Borsec, cu pericol de propagare la zona de producţie, fiind transmis mesaj de avertizare RO-ALERT din cauza degajărilor mari de fum, a informat Inspectoratul pen

Ministrul Educației, Ligia Deca „Elevii români au obținut medalii de aur, de argint și o mențiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică”

Ziua Constanta acum 2 ore
Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două medalii de argint şi o menţiune de onoare la Olimpiada Asiatică de Fizică, ce are loc în Malaezia, a anunţat Ministerul Educaţiei, Ligia Deca. Elevii români au obţinut cinci medalii de aur, două

Patru răniți după ce un tobogan gonflabil a fost luat de vânt. Trei copii au fost loviți în față

Ziare.com acum 6 ore
Trei copiii și o femeie au fost răniți de un tobogan gonflabil în localitatea Tohanul Nou din Brașov. Acesta a fost luat de vânt și a dus la accidentarea femeii și a micuților de 2 ani, 4 ani şi, respectiv, 6 ani, duminică, 9 iunie, potrivit ISU Bra

Vremea

București
acum

24°
dum.

19°/34°
lun.

22°/36°
mar.

20°/35°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

18°/32°
mar.

18°/30°
mie.

17°/25°
Constanta
acum

21°
dum.

19°/25°
lun.

21°/26°
mar.

20°/27°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
mar.

15°/25°
mie.

14°/22°
Timisoara
acum

21°
dum.

19°/31°
lun.

18°/27°
mar.

17°/28°
mie.

16°/20°