Treceam pe lângă un palat, interminabil mastodont; treceam pe lângă masivele înspăimântător de asemănătoare clădiri cu nenumăratele obsedante ferestre menite să mă comprime la dimensiuni de gânganie neputincioasă; treceam pe lângă case comune ţintuite peste groapa comună a caselor în care a fost aruncată de vie casa bunicii mele; case ucise ca oamenii; case care mi se alintau în cap linguşitoare ca pisicile, încercându-mi memoria cu degetul. Caut şi nu găsesc nicăieri atât de clara adresă a bunicii: Cazărmii 21 colţ cu Logofătul Nestor, mais ou sont elles les maisons d^antan? Era o casă care totuşi n-a făcut rău nimănui, o casă cumsecade care îşi deschidea largi porţile spre grădină şi spre lună şi a fost ucisă ca un om dar fără să i se mai pună piatră funerară. "Bine că am murit înainte de a muri casa" îmi murmură bunica cocoţată în curcubeu peste apa fântânilor. "Nu aţi văzut o casă neasemănătoare nici unei alte case?" întreba bunica de sus dornică să dea găsitorului drept recompensă cufărul culorilor din curcubeu dar curcubeul nu mai e la modă ca şi noi care poate nu mai suntem la modă depinde unde. Cine se sinchiseşte azi de curcubeu când am văzut atâtea şi atâtea petrecându-se nestingherit. Cui îi pasă unde e locul casei dărâmate în alt secol şi de o cameră cu un pat dublu în care s-a născut tata şi încă doi fraţi şi o soră care au fost odată ca niciodată şi au visat şi au cântat la pian şi s-au jucat cu copiii vecinilor - ce banalităţi sănătoase şi şi-au luat largul precum corăbiile în afară de sora cea frumoasă Silvia Aberfeld considerată de a fi o a doua Iulia Hasdeu care a absolvit Magna Cum Laude trei facultăţi urmate în paralel şi a plecat la douăzeci şi unu de ani să locuiască la cimitir căsătorită cu tuberculoza iar bunica îmbrăcând de atunci numai lacrimi şi rochii negre. A fost odată ca niciodată o casă cu pod care îşi dezvăluia toate comorile ascunse