● Prestigiul / The Prestige (SUA, 2006), de Christopher Nolan. Prestigiul e un film despre magie şi magicieni, dar, dacă vă închipuiţi că e vreun rest din programul de Sărbători, vă înşelaţi amarnic. Ideea de-aici este că iluzioniştii buni sînt la fel de serioşi - la fel de posedaţi de vocaţia lor - ca practicanţii cei mai serioşi ai oricărei alte arte şi că artiştii, oamenii posedaţi de o vocaţie, nu sînt de felul lor nişte oameni prea drăguţi. Ca să creezi o iluzie nouă şi măreaţă, una pentru care să fii ţinut minte, trebuie să lucrezi la ea nu doar pe scenă, ci oriunde ai fi, 24 de ore din 24, o viaţă întreagă - aşa crede Profesorul (Christian Bale), care mai adaugă, privind în jurul lui cu silă: "E singura cale de a scăpa de toate astea.". El şi rivalul lui, Marele Danton (Hugh Jackman), sînt unul mai absorbit de sine, mai autodevorator şi mai ascuns decît celălalt; sînt oameni care trăiesc din secrete şi minciuni, din manipularea şi subversiunea a ceea ce restul lumii acceptă ca fiind "realitatea", oameni care în esenţă nu merită încrederea şi iubirea nimănui, versiuni extreme ale unei concepţii despre artişti pe care presupun că am putea s-o numim "stereotipă" - dacă atîţia artişti nu s-ar înghesui s-o adeverească.
Realizat de Christopher Nolan şi plasat la Londra (cu o fugă pînă în America), la sfîrşitul epocii victoriene, filmul are un aer greu, închis, otrăvit şi important şi presupun că unii dintre dvs. ar putea să miroasă ceva afectat, arogant şi antipatic în aerul ăsta - în văduvirea deliberată a magiei de dimensiunea ei jubilatoare, în prezumţia unei meniri mai înalte decît aceea de a ne încînta pe noi. Dar eu nu pot să nu respect un divertisment care, în principiu, vizează un public cît mai mare şi totuşi îşi trage seva, cu atîta nesaţ, dintr-un filon de emoţii atît de urîte: pe lîngă faptul că nu sînt genul de magicieni care cresc iepuraşi,
