Scandalul bileţelului nu este un eveniment singular, ci o parte a crizei politice care a început în decembrie cu retragerea Partidului Conservator de la guvernare, de cînd avem oficial un Guvern Tăriceanu minoritar. Criza continuă acum cu recunoaşterea publică a rupturii totale dintre şeful statului şi şeful Guvernului. România se află sub efectul a ceea ce putem numi "sindromul oalei de presiune", o boală ciudată care loveşte statele ce tocmai au aderat la Uniunea Europeană. Boala se manifestă sub diverse forme: Estonia, Polonia, Cehia au suferit crize guvernamentale după aderare. În alte ţări, guvernele care au reuşit aderarea au suferit imediat eşecuri electorale majore, care au adus la putere formaţiuni antisistem (Polonia din nou, Slovacia). De ce? Fie că aderarea s-a dovedit o mişcare catastrofală şi politicienii au trebuit să plătească (nu este cazul), fie că este vorba despre un sindrom vizibil al unei boli mai adînci: absenţa obiectivului. Aceste ţări manifestă dezorientarea succesului, acea stranie stare de angoasă ce urmează între constatarea unui succes şi stabilirea unui nou obiectiv. Dorinţa de a intra în UE a oferit acestor ţări un scop major şi i-a forţat pe politicieni să coopereze. Nici unul dintre ei nu dorea să fie arătat cu degetul ca acela care a pus în pericol obiectivul naţional. Odată bifat succesul, oala aflată sub presiune a explodat. Scandaluri băgate sub preş au fost scoase la iveală, frustrările reprimate şi cuţitele ţinute la spate au fost puse pe masă.

Însuşi Traian Băsescu explică actuala criză prin sindromul oalei sub presiune, atunci cînd spune că nu a făcut public bileţelul trimis de Călin Popescu Tăriceanu, pentru a nu pune în pericol integrarea. Dacă nu era bileţelul, era altceva. Preşedintele s-a săturat de Tăriceanu şi ţine să înţelegem foarte clar acest lucru. E drept că are şi muniţie, premierul a comis două erori: