- Editorial - nr. 259 / 26 Ianuarie, 2007 De foarte multa vreme nu ne-a mai fost dat noua, romanilor targumureseni, sa vedem aici, in inima Ardealului, atata lume in Sala Mare a Palatului Culturii din Targu-Mures, ca la spectacolul festiv dedicat Unirii Principatelor Romane de la 24 Ianuarie 1859. Doar in vremurile tulburi ale diversiunilor de tot felul, ale scenariilor rocambolesti, ale amenintarilor neprietenilor, ale involburarilor si ingrijorarilor din perioada ianuarie _ martie 1990, se mai putea vedea asa ceva, atunci cand sala Polivalenta devenea de fiecare data neincapatoare. Sa se fi trezit, cumva, romanii, amintindu-si "mintea cea de pe urma", de indemnul fostului presedinte al Vetrei Romanesti si lider al PUNR, senatorul Radu Ceontea, care, la acea memorabila intalnire, din 8 februarie 1990, in fata celor peste 10.000 de romani spunea: "Iar acum, daca am cantat imnul «Desteapta-te, romane!», e timpul sa ne si sculam!". S-ar putea. Prea s-au izbit romanii, in cei 17 ani postdecembristi, atat de pragul de sus, cat si de cel de jos, pentru a nu baga la cap si a nu trage invatamintele necesare. Prea suntem, din pacate, dezbinati, prea dainuie dihonia printre noi, prea ne bantuie "blestemul dezunirii"! Si am mai vazut ceva in acea sala plina pana la refuz, din stal pana la ultimul balcon, in acea seara unica, in masura, sa ne electrizeze cu acel fior unic, cu acel sentiment romanesc (unii se feresc sa-i spuna patriotism), care, de fiecare data, ne umplu de bucurie si de entuziasm sufletele: un mare steag rosu, galben si albastru, Tricolorul nostru sfant, fluturand semet la ultimul balcon. Cu ochiul mintii, scrutand in trecut, intr-o intoarcere in timp, in acele momente mi-am amintit de cateva secvente decupate din sirul lung al intamplarilor vremilor abia duse. Am vazut Tricolorul intr-o zi mareata, ceremonioasa, cu parfum de epoca, de 1 Decembrie 1990, in dou