Gradinita se adreseaza studentilor scolilor de comunicare. Proiectul le ofera tinerilor posibilitatea de a merge la Cannes Lions
Una dintre problemele majore ale facultatilor de la noi, reclamata de multi dintre studentii ce le urmeaza cursurile, consta in absenta sau insuficienta aplicarii practice a ceea ce se preda in cadrul cursurilor, chiar si atunci cand este vorba de institutii de renume.
Pe terenul vast al comunicarii - fie ca este vorba de cele profilate pe publicitate, relatii publice, marketing sau chiar arte vizuale -, aceasta reprezinta provocarea la care incearca sa raspunda un proiect inovator, atat prin nume, cat si prin conceptul ce-i sta la baza: Gradinita. Initiat in urma cu trei ani, de catre ambasadoarea Cannes Lions in Romania, Teodora Migdalovici, "Gradinita reprezinta, pentru tinerii pasionati de publicitate, sansa de a ajunge la Scoala Rivierei, (fiind) prima scoala semivirtuala de exercitiu creativ, unde studentii si absolventii facultatilor din domeniul comunicarii pot imbina conceptele cu solutiile creative", dupa cum ne-a declarat Roxana Balan, in calitate de specialist in relatii publice al festivalului international.
Subliniind necesitatea unei asemenea initiative, aceasta a adaugat: "In mod cert, era nevoie de o solutie complementara universitatilor cu mecanism de studiu clasic, unde accentul sa se puna pe exercitiu, pe invatarea activa si pe contactul cu specialistii din domeniu. Acestia pot aduce infuzia de profesionalism si realitate care nu prisoseste intotdeauna in scolile noastre, fie ele si de profil".
In "inflatia de academii", Gradinita se ocupa de "cei 7 ani de-acasa"
In ceea ce priveste numele ales pentru acest concept - ce a debutat initial sub numele de Cannes Academy -, Roxana Balan vorbeste, in relatie cu "nota de miniatural pentru un proiect gandit de la bun inceput c