Se naste intrebarea: ce-i mana pe acesti oameni in astfel de "aventuri" culturale, cu o finalitate iluzorie, intr-un spatiu expozitional arareori vizitat de cineva?
Doar monentul inaugural a fost mai animat, majoritatea asistentei fiind insa acoperita tot de artistii participanti si de apropiatii lor, plus cativa critici si gazetari culturali, nelipsiti "piscotari" si niscaiva figuri ale protipendadei politice sau parlamentare, care intamplator s-au aflat prin preajma! Cam aceasta a fost atmosfera primei zile a Salonului National de Arta din decembrie trecut. Dupa aceea, liniste si pace. M-au amuzat scenele, numeroase in aceasta era a aparaturilor digitalizate, in care artistii se fotografiau frenetic si orgolios, langa lucrarile lor. Fiecare langa "taraba" lui! Cunosc tensiunea nevoii de exhibare a artistului de oricand si oriunde. Mai cu seama a celor cu aparitii publice sporadice sau a celor din asezarile mici si vaduvite de spatii de expunere sau a celor cu audienta foarte scazuta. Ca sa nu mai vorbim de masa celor ce se exprima in forme si limbaje ilizibile, abstracte sau experimentale, cu o slaba priza la publicul neavizat. Ei reprezinta in Salon covarsitoarea majoritate. Pentru ca altcumva nici nu au unde sa-si etaleze performantele si incercarile plastice. Prilejul isi are, asadar, determinarea si logica lui, mai ales pentru cei tineri, dornici de a-si dovedi aptitudinile intr-un mediu concurent de anvergura nationala. Desi nimeni nu le mai pretinde, in C.V.-ul personal, obligativitatea prezentei in astfel de expozitii de palmares! Am convingerea, de aceea, ca o parada a artelor contemporane la scara nationala ar fi mult mai potrivita, mai dinamica si mai putin costisitoare si stresanta, in aceasta perioada de privatiuni, in media electronica, pe Internet.
Nu pot incheia altfel, in nota in care se ilustreaza pe sine insasi societatea noastra t
